Miros frumos, sunt în trend și par să ne împrospătează încăperile, acestea sunt motivele pentru care utilizăm parfumuri ambientale sau așa numitele odorizante de cameră. Sunt ele sănătoase însă? Iată o întrebare al cărei răspuns ar trebui să ne dea de gândit.

Lumânări parfumate, bețișoare parfumate, difuzoare de arome cu uleiuri esențiale, spray-uri și sau parfumuri ambientale, toate pentru ca să creăm atmosferă, să împrospătăm camera pentru a lăsa o impresie cât mai plăcută asupra vizitatorilor care intră în casa noastră, în compania sau în biroul nostru. Utilizăm odorizante ambientale, de asemenea, să lăsăm o amintire plăcută clientelei care ne vizitează magazinul pentru ca apoi să asocieze aroma plăcută pe care o simte cu produsele pe care le comercializăm. Și nu mă refer la comercianții care cu asta se ocupă: vând parfumuri, ci la numeroasele magazine din mall-uri unde cu ochii închiși poți să spui numele brandului, după parfumul ambiental din magazin. Sunt doar câteva exemple și tot atâtea motive care demonstrează utilizarea pe scară largă a parfumurilor ambientale în lumea de azi. Din păcate, majoritate parfumurilor ambientale sunt produse chimice, nocive pentru organism.

De ce sunt periculoase pentru organism parfumurile ambientale?

Ftalații

Specialiștii în chimie și biochimie atrag atenția că substanțele frumos mirositoare au nevoie de alte substanțe care să stabilizeze mirosul, adică au nevoie de stabilizatori numiți ftalați. Din nefericire, acești ftalați au o structură chimică foarte asemănătoare cu hormonii produși de sistemul nostru endocrin, ei simulează estrogenul, ceea ce duce la dereglări hormonale, fiindcă organismul devine confuz și ia acești ftalați drept produșii săi, iar asta afectează fertilitatea mai ales la femei, dar și sănătatea copiilor. Ftalații blochează formarea hormonilor tiroidieni și, astfel, apare hipotiroidismul la copii și tineri, ceea ce declanșează la rândul său obezitatea, fiindcă organismul nu mai are mijloacele necesare care să-l ajute să scape de țesutul adipos.

Hidrocarburile aromatice

O altă cauză pentru care organismul uman poate fi afectat de utilizarea lumânărilor parfumate sau a odorizantelor de camera sau pentru mașină este reprezentată de faptul că multe dintre acestea conțin propan, butan, acetonă, etanol sau limonene care au efect iritant asupra căilor respiratorii și a ochilor. În plus, pot reacționa cu oxigenul din aer, caz în care formează formaldehida, o substanță cancerigenă. Odorizantele sunt așadar o sursă de poluare a aerului, nicidecum nu-l împrospătează; ele pot elibera în aer și benzen, toluen și alte hidrocarburi aromatice nocive, de obicei potențial cancerigene și pot rămâne mult timp în încăperi, chiar acumulându-se dacă spațiul nu e bine ventilat. Nu mai spun că ele doar maschează mirosurile, nu le elimină.

Afecțiunile care pot fi declanșate de odorizantele de cameră sau mașină

Se estimează că aproximativ 20% din populație suferă de pe urma ultilzării odorizantelor ambientale, iar circa 34% dintre persoanele cu astm bronșic pot face imediat o criză de astm din această cauză. Printre cele mai frecvente afecțiuni declanșate de odorizante se numără:

- alergiile

- astmul bronșic

- iritațiile ochilor și pielii

- afecțiunile pulmonare (bețișoarele atât de folosite în Orient pentru ritualuri religioase, dacă sunt utilizate frecvent în încăperi prost ventilate, pot avea efecte mai nocive decât țigările)

- durerile de cap, migrenele (multe odorizante eliberează neurotoxine în aer, de pildă xilenul este responsabil atât de migrene, cât și de depresie și tulburări de memorie pe termen scurt)

- diversele tipuri de cancer (de pildă, benzenolul este cancerigen și toxic pentru dezvoltare și reproducere, parabenii pot duce la apariția cancerului de sân și perturbărilor hormonale; acetaldehida este un cancerigen recunoscut, responsabil de declanșarea multor tipuri de cancer ș.a.m.d.).

Soluții naturale de împrospătare a aerului

Deschideți geamurile larg să intre aerul curat!

Să nu uităm că 90% din timpul nostru îl petrecem la serviciu, la școală și acasă, adică în spații închise, în care cantitatea de oxigen este mai scăzută decât cea din exterior iar aerul este mai încărcat de praf sau de noxe provenind de la produsele de curățenie. De aceea cea mai bună soluție de reîmprospătare a aerului o reprezintă, pe lângă curățenia frecventă cu produse cât mai naturale, aerisirea corectă a încăperilor în care locuim, muncim sau învățăm, nicidecum mascarea mirosurilor neplăcute.

Amplasați plante de interior care absorb  mirosurile neplăcute

Iedera și aloe vera sunt două exemple de plante care absorb mirosurile neplăcute și purifică aerul în cameră, deci utilizati-le cu încredere!

Bicarbonatul de sodiu

Amplasarea unor recipiente cu bicarbonate de sodiu în anumite zone ale încăperilor ajută la absorbția mirosurilor neplăcute.

Distribuiți în încăperi săculeți cu plante aromatice naturale!

Medicii atrag atenția că nici cele mai naturale ingrediente – cum ar fi uleiurile esențiale puse în difuzoare nu garantează că anumiți compuși toxici nu pot fi eliberați în aer. O soluție la îndemână? Utilizarea de săculeți cu coji de citrice, scorțișoară, plante aromatice orientale, lavandă pe care sa le schimbați la anumite intervale de timp.

Amplasați strategic prin încăpere, săculeții cu plante aromatice împrospătează atmosfera fără a provoca probleme de sănătate, ba chiar ajută relaxarea sistemului nervos. Iar  în paralel evitați pe cât puteți odorizantele de cameră și mașină și lumânările parfumate.