Îl privești pe fiul tău alergând prin casă cu o energie debordantă; se cațără pe canapea, sare jos, aleargă spre altă cameră, vorbește neîntrerupt și, când altcineva încearcă să spună ceva, sare peste cuvintele lui fără să-și dea seama. La școală, învățătoarea spune același lucru: nu stă în bancă, întrerupe colegii, uită temele, nu reușește să termine ce a început. Pare că nimic nu-l poate încetini.
În altă casă, o fetiță de aceeași vârstă stă cuminte la locul ei, privind pe fereastră. Nimeni nu se plânge de comportamentul ei, dimpotrivă, e descrisă drept „visătoare” sau „puțin timidă”. Și, dacă privești mai atent, observi că lucrează de trei ori mai mult decât colegele ei pentru aceleași note, termină temele mult mai târziu și verifică totul obsesiv, de teamă să nu greșească.
Cele două tablouri par complet diferite, dar amândouă pot fi expresia aceleiași afecțiuni: ADHD.
La băieți, tabloul clasic e ușor de recunoscut: hiperactivitate constantă, mișcare continuă, impulsivitate, agitație, vorbit excesiv, întreruperea celorlalți, alături de un deficit de atenție care se traduce prin sarcini neterminate, lucruri uitate, instrucțiuni care nu sunt urmate și o dificultate reală de autoorganizare.
La fete, lucrurile arată altfel. În loc de agitație, apare o „visare cu ochii deschiși”, o lipsă de atenție liniștită, aproape invizibilă, ușor de confundat cu timiditatea. În loc de impulsivitate, multe fetițe dezvoltă un perfecționism epuizant, sau o organizare sistematică în tot ceea ce fac, muncind mult mai mult decât ar trebui doar ca să ajungă la rezultatul pe care colegii lor îl ating cu jumătate de efort. Iar pentru că nu deranjează pe nimeni, aceste semne sunt deseori puse pe seama anxietății sau a firii timide a copilului și nu pe seama ADHD-ului.
Dacă recunoști mai multe dintre aceste comportamente la copilul tău, mai ales înainte de vârsta preșcolară, nu aștepta. O evaluare la un medic psihiatru pediatru din platforma Digital Clinics îți poate aduce claritate și, dacă e nevoie, un plan de intervenție potrivit pentru copilul tău.
Motivul pentru care contează atât de mult să nu amâni acest pas este că la copil mic creierul are cea mai mare capacitate de adaptare tocmai în primii ani de viață. Un diagnostic pus devreme și o intervenție medicală începută rapid pot schimba fundamental traiectoria de dezvoltare a copilului pentru că intervin în perioada în care timpul lucrează în favoarea lui.
