• 23 Ianuarie 2023

„Regăsește-ți normalitatea”. Dialog despre cea mai nouă carte a celebrului Gabor Maté

Vineri, 27 ianuarie, de la ora 19.00, la librăria Cărturești Verona, va avea loc un nou eveniment organizat de Digital Clinics în cadrul campaniei „Let’s talk about BurNOut”, alături de partenerii Cărturești și Editura Herald.

„Regăsește-ți normalitatea” vă propune un dialog pornind de la cea mai nouă carte a celebrului Gabor Maté, „Mitul normalității”, alături de invitații: dr. Ioana Silion, medic psihiatru, coordonator medical al campaniei inițiate de Digital Clinics și Sorin Lucaci, coordonator evenimente Editura Herald. Evenimentul va fi transmis și live, pe pagina de Facebook Digital Clinics.

Principalele teme de discuție:

-Ce înseamnă să trăiești într-o societate cu o cultură toxică? Într-o societate care impune anumite standarde de așa-zisă normalitate?

-Care este legătura dintre dependențe și boli?

-Ce se ascunde în spatele unui comportament adictiv?

-Cum scăpăm de tiparele nesănătoase, toxice,  "normale" ale lui "trebuie ", "asa e normal", "ce o sa zică lumea" cu care am fost intoxicați în copilărie?

-Care e impactul epuizării profesionale asupra vieții noastre?

„Mitul normalității”, apărută la editura Herald, este cartea momentului, cartea care ne oferă șansa unei treziri compasionale la adevărul esenței umane. Noul volum semnat de autorul cărții „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns” este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare.

După zeci de ani de experiență în medicina de familie, ca specialist în îngrijiri paliative, în lucru cu persoanele dependențe și cu AD(H)D, în lucru cu trauma, cu afecțiuni psihice și boli cronice, după mii de ore de discursuri publice educaționale, Gabor Maté face cadou lumii o carte pentru o nouă normalitate, la care cu toții putem contribui în mod conștient.

 „Mitul normalității”, carte scrisă de Maté alături de fiul său, Daniel, este cea mai ambițioasă carte de până acum a renumitului specialist. Cartea tratează, printre altele:

-tensiunea dintre atașament și autenticitate exprimată prin deconectarea de sine;

-amprenta traumei și a stresului cronic în societate;

-conexiunile dintre emoții și sistemul nervos și imunitar;

-aspectele profunde ale compasiunii și calea spre reconectare.

Despre campania Let’s talk about BurNOut

Campania națională „Let’s talk about BurNOut” propune o serie de evenimente în care artele au un rol principal. Scopul principal al campaniei este acela ca publicul larg să dobândească informații corecte și relevante, care să ajute la identificarea burnout-ului, anxietății și depresiei, precum și a pașilor necesari instituirii unui plan de intervenție și tratament. 

Mai multe informații despre campanie, precum și o serie de interviuri, articole și materiale în tema unor afecțiuni psihice, toate aparținând unor specialiști, sunt disponibile publicului larg, într-o secțiune specială, în platforma Digital Clinics. Digital Clinics este o platformă independentă de telemedicină, care conectează pacienții cu medici specialiști din România și din străinătate.

Detalii în plus despre evenimentul de vineri, 27 ianuarie, sunt disponibile aici: https://www.facebook.com/events/1276960039548064

Related Post: