Problemele la nivelul coloanei vertebrale afectează tot mai multe persoane. Studii recente indică o evoluție constantă a incidenței la nivelul populației, fiind a doua cea mai frecventă cauză a durerilor resimțite la nivelul corpului. Din experiența acumulată de-a lungul anilor, am constatat că este necesară o viziune integratoare în tratarea problemelor coloanei. Rândurile următoare trebuie privite drept completări aduse tuturor abordărilor medicale și alternative.

Patologiile nu apar întâmplător la o persoană, ci ele sunt expresia unor procese mai ample, care se derulează în fiecare dintre noi. Când apare o patologie și de ce? O durere spune ceva, apare ca o soluție la ceva ce avem nevoie să vindecăm în noi, la un nivel mai profund. Este o ultimă alternativă a corpului de a semnala o disfuncție, cea care reușește cel mai bine să ne determine să fim atenți la noi înșine. Bineînțeles, ajunși în acest stadiu, dorim să ne vindecăm, căutăm un medic, poate ajungem la kinetoterapeut ori luăm în considerare alte forme de vindecare.

Doar medicul vindecă sau implicarea noastră în procesul terapeutic are și ea un rol?

În această etapă ar putea fi util să ne observăm și să ne întrebăm din ce poziție ne ducem către un specialist? Nu cumva căutăm ca alte persoane să ne salveze, adică să delegăm integral responsabilitatea vindecării către specialist? În mod frecvent, omitem că fiecare dintre noi este cel care se cunoaște cel mai bine. Ideal ar fi să avem în vedere viziunea că mă duc să fac o echipă cu un specialist, să particip în vindecarea mea, știind că responsabilitatea este și la mine…

De ce afirm acest lucru. Din îndelungata mea practică de kinetoterapeut, am observat că rezultatele apar mai ales la pacienții cu care formez o relație terapeutică, cei care au încredere în actul meu terapeutic. În același timp, rezultatele pozitive sunt previzibile la cei care nu se consideră o victimă și care nu dau vina pe mediu, pe bagajul lor genetic, pe muncă, relație etc.

Acest tip de persoane își asumă viziunea că ei creează mediul, astfel că ei înțeleg că procesul vindecării este o muncă susținută de specialiști, dar cu implicarea conștientă a celui care cere ajutorul. Nu neapărat gândirea pozitivă, ci acceptarea vindecă.

Spre o viziune de ansamblu, integratoare, în înțelegerea afecțiunilor spatelui

Poate că, câțiva sau mai mulți dintre cei care citiți aceste rânduri, ați avut o asemenea experiență cu un medic specialist, astfel că vă veți regăsi în ceea ce urmează să vă spun. Am fost și eu în situația în care m-am dus la un medic cu o situație care tot apărea în viața mea și, deși o mai tratasem, continua să apară. Astfel că, deși urmasem tratamentul și făcusem și ceva schimbări în viaţa mea, ajunsesem într-un punct în care combinam credința cu medicina și psihologia, pentru a reuși să identific cauza bolii mele. Într-o zi mergeam din nou la medic, cu aceeași situație și, pe drum fiind, mă întrebam de ce mi se întâmpla mie asta, deși făceam sport și mâncam sănătos.

Am avut atunci un moment în care am conștientizat poziția mea față de ceea ce mi se întâmpla. Și acest lucru suna cam așa: merit să mă chinui, sunt o victimă, nu merit altceva. Simțeam în acel moment multă frică și puneam pe umerii medicului meu, la nivel subconștient, vindecarea mea, eu simțindu-mă neputincioasă în fața a tot ceea ce mi se întâmpla.

Jacques Martel, cunoscutul terapeut, trainer și speaker, este unul dintre pionierii formulării unei viziuni holistice, integratoare, a tratării bolilor, viziune împărtășită în prezent de tot mai multe persoane. Cartea sa – Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor –, din care am extras câteva idei, poate fi un instrument de înțelegere, investigare și transformare. Pasajele următoare sunt dedicate, de către Martel, posibilelor cauze ale afecțiunilor coloanei vertebrale.

„Sănătatea se termină acolo unde începe dizarmonia, conflictul cu tine și cu ceilalți, frica, neîncrederea, vinovăția… Spatele reprezintă sprijinul și suportul vieții. Este partea corpului care mă protejează. Dacă mă simt neputincios, „întorc spatele “. Dacă ajung la limitele suportabilității, spatele meu nu mai rezistă și apar afecțiuni. Sunt profund rănit și incapabil să îmi exprim emoțiile blocate. Coloana vertebrală, asemenea unui stâlp, reprezintă sprijinul, protecția și situația din viaţa mea. Este stâlpul meu fizic și intern, fără de care m-aș prăbuși. Reprezintă energia fundamentală și spirituală și îmi oferă libertatea de a mă mișca către direcțiile dorite .

Când apar deviații, acestea sunt legate de partea profundă a întregului sistem energetic. În timpul unui blocaj apar dureri fizice care pot semnifica sentimentele de neputință, o greutate prea mare de purtat, o nevoie afectivă sau emoțională nesatisfăcută, care mă face să mă simt atacat în integritatea și rezistența mea. Am impresia că eu sunt stâlpul, în familie sau la serviciu .

Mușchii sunt simbol al evoluției și al vitalității. Problemele musculare arată că mă simt neputincios în fata unei situații, diminuat din punct de vedere fizic, emoțional, intelectual.

Hernia de disc: există un conflict legat de o presiune. Presiunea poate veni de la mine, de la ceilalți sau din altă parte. Iau responsabilitățile celorlalți în spatele meu, am impresia că sunt singur în viață, nu mă simt sprijinit, îmi lipsește afecțiunea. Emoțiile mele sunt strivite în corp și mă obligă să fiu rigid.

În cazul iritării nervoase cauzată de deplasarea discului intervertebral, aceasta reprezintă situațiile care mă destabilizează. Inflamația reprezintă reacția exagerată din cauza că sunt contrariat într-o situație“.

Spre o viziune în care mă pun pe mine în centrul preocupărilor privind profilaxia și vindecarea spatelui

În continuare, vreau să vorbesc despre cât de important este ceea ce credem despre stilul de viață și, implicit, despre spatele nostru. De-a lungul timpului au fost vehiculate diferite ipoteze și informații despre ce e bine și ce nu e bine, în toate domeniile, de la medicină, la nutriție și sport.

Aceste informații au venit către noi și din dorința oamenilor de a avea soluții „minune”, orientate spre minimul efort propriu, al fiecăruia. Și aici mă refer, de exemplu, la corsetele de susținere a spatelui, scaunele ergonomice pentru birou, mingile care înlocuiau scaunele ori diferitele creme și loțiuni. De asemenea, în aceeași categorie, idei precum: este „rău” pentru spate să ridici greutăți, să faci mișcări bruște, să faci rotații, să te apleci către înainte și chiar să alergi.

Consecințe: au apărut, pe de-o parte, frica de mișcare și, implicit, de boală și, pe de altă parte, concepția că suntem fragili și că ne putem accidenta foarte ușor. În plus, fiecare persoană are și alte convingeri, proprii, despre cum este spatele său, convingeri pe care le alătură celor colective. O întrebare pe care am putea fiecare dintre noi să ne-o punem are legătură cu ce credem noi despre propriul nostru corp: este sau nu este o structură puternică, rezistentă, care are capacitatea de a se vindeca?

V-ați simțit vreodată tensionați, încordați sau jenați de o durere de spate când stăteați chiar pe scaun (noul vinovat)? Posibil să fi fost în acel moment într-o vacanță în care v-ați simțit foarte relaxați, poate în timp ce așteptați mâncarea preferată la un restaurant sau când erați într-o companie foarte plăcută. Era mai diferit scaunul de la birou decât cel de pe plajă? Oare nu încărcătura emoționala care vine la pachet cu acel scaun de birou este declanșatorul? Ceva ce trăim noi la nivel profund și ne destabilizează spatele, ființa noastră, ne slăbește rezistenta, astfel că nu mai putem sta pe scaun fără ca să ne doară spatele. Scaunul este doar un obiect, totuși…

Pe de altă parte, suntem cu toții de acord că lipsa de mișcare conduce la lipsă de tonus, de energie, de forță vitală, de capacitate de vindecare, de mobilitate, de flexibilitate, de acțiune, de rezistență, de mobilizare. Acest tip de informații circulă deja de ceva timp, astfel că acum le acceptăm cu ușurință.

Dacă, să zicem, fac totuși un anumit sport, care este motivația din spatele faptului că vreau și chiar fac mișcare? Este o frică? Frica de boală? Este o dorință de a fi acceptat? De a mă încadra în anumite tipare? Alte motive ar putea fi… să arăt bine până la următoarea vacanță, până la un eveniment anume, să încap în hainele pe care vreau să le mai port etc. Aceste obiective nu sunt sustenabile în timp, deoarece vacanțele și evenimentele trec, iar acele haine, la un moment dat, parcă nici nu mai vreau la fel de mult să le îmbrac.

În concluzie: spre un model simplu și adaptat mie de profilaxie a spatelui

În opoziție cu toate aceste motivații, la baza unei reale și durabile transformări ar putea sta diferite concepții și credințe, pe care le pot descoperi observându-mă pe mine. De exemplu, găsesc o formă de mișcare care îmi face plăcere și o fac parte din mine: eu sunt persoana care dansează, eu sunt persoana care iese la plimbare seara... Putem integra în acest sistem al exercițiului fizic orice simt eu (NU doar cred) că mă poate defini și pot include în acest moment în viaţa mea. Din fericire, parcurgem o etapă istorică în care, nu-i așa, informația este deosebit de accesibilă.

Un alt exemplu: kinetoterapia – terapia prin mișcare: poate fi făcută și profilactic. Puteți să vă faceți un abonament la un specialist, să realizați o ședință o dată pe săptămână, iar în restul săptămânii să faceți acasă exercițiile învățate.

Deasupra tuturor acestor idei, pe care mi s-a părut important și util să vi le împărtășesc, trebuie să mai știți că vindecarea, uneori, nu are legătură doar cu ceea ce este scris aici sau în altă parte. Vindecarea ar trebui să fie și ceva personal, fiecare persoană știind ce este mai bine pentru ea.