Ce semne ar trebuie să-i îngrijoreze pe părinți și să-i determine să ceară sfatul unui psihiatru pentru copil? Cum trebuie să procedăm pentru a-i feri pe cei mici de dependența de Internet, jocuri pe calculator sau rețele sociale? Când este cu adevărat o dependență? Am stat de vorbă, pe toate aceste teme, cu dr. Adriana Edobor Andries, medic specialist psihiatrie pediatrică.
Psihiatria pediatrică este o specialitate cu multiple provocări. La începutul practicii mele ca medic rezident, provocarea cea mai mare era înțelegerea și colaborarea cu părinții, deoarece dacă în alte specialități un medic lucrează doar cu un pacient, în cazul psihiatriei de copii este necesară o abordare sistemică, nu lucrăm doar cu copilul ci și cu părinții. Un mare ajutor pentru mine a fost momentul în care am devenit părinte la rândul meu. Atunci am simțit că mă pot conecta și mai bine cu părinții; empatizam și înainte, însă, devenind mamă, m-am simțit și mai aproape de părinți și de copii.
O altă provocare este transmiterea diagnosticelor cu impact sever asupra calității vieții. Este inimaginabil de dureros să ai un copil care este posibil să se confrunte cu o deficiență pe viață. În primul rând, trebuie, ca medic, să ai foarte mult tact și foarte multă empatie și răbdare în comunicarea acestor diagnostice, să ai puterea să fii lângă părinți și să le sprijini în a se adapta și a se mobiliza pentru a face tot ce este posibil pentru a-i oferi copilului șansa la cea mai bună dezvoltare posibilă. Mă refer aici la diagnosticele de întârziere medie/severă în dezvoltare mentală, tulburările de spectru autist, schizofrenia cu debut precoce și alte câteva.
Deși provocările pot fi multiple, este o ramură a medicinii care, cel puțin pentru mine, este de o frumusețe și necesitate imense. Mă simt privilegiată să pot să lucrez ca psihiatru de copii și să am un aport cât de mic la îmbunătățirea sănătății mentale a copiilor de azi și a adulților de mâine.
Părinții sunt cei mai în măsură să observe semnele care ar trebui să-i determine să ceară sprijinul un psihiatru pentru copii. De exemplu, orice întârziere în dezvoltarea normală a copilului sau orice modificare a stării anterioare: nu vorbește la timp, nu este destul de activ sau este prea activ, este retras, nu mai comunică cum o făcea înainte, este trist, este iritabil, agresiv, are comportamente bizare sau dăunătoare. De asemenea, un semnal de alarmă sunt situațiile când copiii consumă substanțe sau bănuiți că ar consuma. Orice pare a nu fi în regulă în legătură cu partea psihică. Dacă observăm ceva ce nu ni se pare conform așteptărilor sau potrivit cu ceea ce fac majoritatea copiilor de aceeași vârstă, ca părinți avem datoria și posibilitatea să consultăm un specialist.
Iar specialiști găsim, suntem și ne formăm din ce în ce mai mulți psihiatri de copii, lucrăm în contracte cu CNAS și chiar și familiile cu posibilități limitate pot să ajungă la medic. Mai nou, de câțiva ani există terapii gratuite, decontate de CNAS. Este de ajutor faptul că am început să avem posibilitatea să consultăm medici și prin intermediul platformei online.
Foarte periculoasă! Nu din întâmplare, OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a oferit niște îndrumări legate de expunerea copiilor la ecrane. Mai exact: să nu expunem copii sub vârsta de 2 ani deloc la ecrane, între doi și 5 ani - maxim o oră și peste 5 ani - maxim 2 ore. Așa recomandă OMS, iar eu aș adăuga că maxim înseamnă ca nu e necesar să fie atât de mult timp.
De ce? Pentru că este dovedit științific că expunerea precoce și prelungită la ecrane afectează dezvoltarea mentală a copiilor. Din această cauză vedem în cabinete o rată crescută a simptomelor de tip autist - „autistic-like”, întârzieri în vorbire, deficit de atenție, agitație la copii mici, dependența de tot ce oferă mediul virtual.
Ecranele stimulează centrii nervoși ai plăcerii din creierul copiilor, similar unor droguri. Stimulând intens aceste zone ei își vor dori din ce în ce mai mult să privească, primesc multă informație, foarte repede și le place acest lucru. Astfel, viața reală, în care lucrurile nu vin așa de repede și ușor, nu mai prezintă interes pentru ei.
Internetul abundă în informații. Și folositoare, și nefolositoare, și bune, și rele. Există aplicații de control parental, concepute special pentru a oferi părintelui posibilitatea de a controla la ce materiale își expune copilul, ce aplicații se descarcă, ce conținut se vizualizează, cât timp are voie pe un dispozitiv. Acestea sunt utile mai ales dacă i se oferă copilului un dispozitiv propriu - am observat că de la o vârstă din ce în ce mai fragedă.
Trebuie avut în vedere faptul că un copil sub vârsta de 12 ani nu este echipat corespunzător din punct de vedere al dezvoltării mentale, pentru a discerne și a face diferența dintre ce este bun sau rău pentru el. Bineînțeles, există mici variații, însă, dacă copiii noștri nu au această capacitate, de a diferenția între ce e bun și ce este rău pentru ei, de a discerne înainte de a alege la ce se expun, stă în datoria noastră să o facem pentru ei.
Acces limitat înseamnă că alegem noi pentru ei la ce să se uite atunci când sunt mici. Le dăm și lor posibilitatea de a alege, pentru a nu le tăia aripile și pentru a le satisface nevoia de control, însă vor alege din opțiunile pe care noi le vom pune „pe masă”. Pe măsură ce cresc, le dăm acces la mai mult conținut, adecvat vârstei.
Timp limitat înseamnă ce am scris mai sus: până la 5 ani - maxim 1 oră pe zi, peste 5 ani maxim 2 ore, în total, de vizualizare a unor ecrane. Pe măsura ce copilul creste bineînțeles ca va avea nevoie de mai multa autonomie, însă în aceeași măsură este nevoie de limite și reguli.
Le recomand părinților să se apropie de copii, să fie interesați de activitățile lor, de interesele lor, să se joace împreună cu ei pe calculator, să se uite împreună la un film potrivit, să asculte împreună muzica. Astfel, vor avea un mai mare control asupra activităților virtuale ale copiilor și se vor și conecta. Șansele ca ei să accepte regulile și limitele fără proteste sunt mult mai mari și, astfel, vor fi mai dornici să preia mai mult din modelul părinților și din valorile lor și mai puțin din exterior.
Nu există stabilită o vârstă anume pentru expunerea la internet, pentru că pe internet sunt materiale pentru copii de la 2 ani până la 18 ani. Mai importantă este calitatea și cantitatea. Excludem, bineînțeles, aplicațiile social media care au presetate niște vârste de la care se poate face un cont, iar acest lucru nu este întâmplător.
Starea emoțională a copilului nostru ar trebui să fie o prioritate. Trăim vremuri dificile, în care, ca părinți, avem foarte multe lucruri de făcut pe parcursul zilei, situații diferite și dificile de viață, ore în plus de muncă, stres, etc. Astfel că apare situația în care nu mai avem timp, răbdare, putere, atenție suficientă să observăm ce se întâmplă cu copiii noștri, nu mai zic de timpul de calitate petrecut împreună.
Depresia adolescentului ar trebui să ne îngrijoreze, după părerea mea, înainte să se întâmple, pentru a o preveni. Să știm ca ei sunt expuși la această tulburare din cauza modificărilor prin care trec corpul și mintea lor. Iar, în cazul în care observăm orice modificare a comportamentului și stării emoționale - de tip retragere, tristețe, plâns facil, iritabilitate, agresivitate, comportamente teribiliste în unele cazuri -, să fim pregătiți să le observăm și să mergem cu copilul la un specialist cât de repede posibil. Depresia se poate trata, și se tratează mult mai ușor dacă este depistată la debut.
Aș putea să clasific problemele cu care m-am întâlnit cel mai des în practica mea, în funcție de vârstă. La copiii mici, preșcolari, cel mai des mă întâlnesc cu suspiciunea de Tulburarea de spectru autist, Tulburările de vorbire și pronunție, întârzieri în dezvoltarea mentală. La vârsta școlară încep să se contureze alte tulburări care apar destul de frecvent, cum sunt cele legate de dificultățile școlare, Tulburarea hiperkinetică cu sau fără deficit de atenție sau bine-cunoscutul ADHD, tulburările comportamentale și emoționale. La adolescenți cel mai des apar tulburările de comportament și tulburările dispoziției, din care face parte și depresia, precum și consumul de substanțe. Nu am precizat anxietatea, care poate să apară de la vârsta copilăriei mici, până la adolescenta târzie și avem și în acest caz foarte multe cazuri.
Mă bucur că și în Romania s-a deschis această oportunitate, nu mai contează contextul, este important că în sfârșit este posibil. Am o părere foarte bună despre consultațiile online. În situații în care părintele nu are disponibilitatea, posibilitatea, să ajungă la medic în timp util, el poate solicita o consultație online sau poate pune întrebări în cazul în care are anumite temeri. Psihiatria este o specialitate în care ce mai mare parte a consultului și a intervenției este prin vorbire și atunci se pot face multe lucruri online, de la evaluare la tratament psihoterapeutic și consiliere. Sunt adepta consultațiilor și ședințelor de terapie fizice, însă, în situații excepționale sau în cazul unor probleme ce nu necesită în mod neapărat prezența fizică la medic, consultațiile online sunt de un real ajutor.
De asemenea, adevărata lor valoare intervine în momentul în care dorești să consulți un medic care se află la o distanță mare de tine. Le recomand în acele cazuri în care nu este nevoie de o evaluare amplă, ce presupune lucrul fizic cu copilul în cabinet. Mă refer aici la copiii mici, care vin pentru evaluări mentale, ale limbajului și comportamentale, unde este necesară o evaluare complexă și care au nevoie de terapie specială, ce se poate face doar fizic. Recomand consultațiile online și în cazul adolescenților, cele destinate pentru consilierea părinților ori pentru controalele lunare.
Puteți programa o consultație la Dr. Adriana Edobor Andries, pe platforma Digital Clinics, aici: Consult Dr. Adriana Edobor Andries
