Dr. Alexandru-Cătălin Micu este medic primar, doctor în psihiatrie cu competențe în aromo-fitoteraipe, sexologie și psihogeriatrie. În practica medicală, dr. Alexandru Micu combină tratamentele tradiționale psihiatrice cu api-aromo-fitoterapia. În ce cazuri sunt indicate aceste combinații? Ce plante ne vin în ajutor? Iată doar câteva din întrebările la care ne-a răspuns specialistul.
Interesul pentru aromo-fitoterapie a apărut din copilărie, de fapt a existat în tradiția familiei, bunicul meu a fost medic ginecolog și legist și, pe la 50 de ani, a învățat api-aromo-fitoterapia și acupunctura și a început să le folosească în practica medicală în anii ‘30 la Cernăuți. În anii ’40, când au intrat rușii în Basarabia, s-a refugiat în România unde a continuat să practice medicina. Nu mi-am cunoscut bunicul, dar mama l-a menținut în memoria noastră și ne vorbea adesea despre pasiunea lui pentru medicină și fitoterapie.
În adolescență am fost atras de psihiatrie, am studiat la Facultatea de Medicină din București, iar după ani de practică medicală tradițională am început să fiu interesat de api-aromoterapie și am îmbinat această competență cu medicina tradițională pentru că, după părerea mea, se completează una pe cealaltă.
Competența în fitoterapie am dobândit-o la un curs la centru de perfecționare unde se predau principii generale de fitoterapie: fitoterapie chineză, fitoterapie ayurvedică și fitoterapie occidentală. După observarea amplă a acestor terapii mi-am dat seama că există o unitate a principilor de medicină tradițională care se completează reciproc: una vine cu principii tradiționale care există de mai mult de 5000 de ani, neschimbate, alta vine cu descoperirea unor principii fitochimice eficiente, iar consilierea psihiatrică te ajută să simți empatic și să conceptualizezi cheia situației apărute.
De exemplu, îți dai seama că la o boală de piele, omul are un sentiment de aversiune față de ceva anume, necomunicat și frustrant și, prin acest sentiment, îi apare treptat o problemă de piele sau o altă problemă psiho-somatică. Tratamentele fitoterapice pentru patologii dermatologice au o mare componentă psihoterapeutică, întrucât pielea si sistemul nervos central au din punct de vedere embriologic origine ectodermică comună, iar în medicina tradițională, până să apară medicina modernă, exista o apropiere foarte mare între dermatologie și turburările psihice.
Modalitatea generală de consultație este clasică, există toate elementele de inițiere a consultației, după care pacientul spune ce are de spus iar apoi, prin anumite întrebări conceptualizez problema, istoricul ei etc. Este important să lași pacientul să vorbească deoarece, conform profesoarei mele de psihiatrie: „omul iți suflă diagnosticul în primele trei minute daca ești focalizat și relaxat în același timp”
Apoi, din discuția cu pacientul îmi dau seama cât de deschis este la tratamente complementare, practic pacientul decide cum vrea să fie tratat, eu sunt la dispoziția lui. Iar dacă cererea lui mi se pare exagerată, îl refuz. De exemplu, sunt mulți pacienți schizofreni care vor numai tratament cu plante și îi refuz, pentru că schizofrenia nu poate fi tratată cu plante.
Cu plante și psihoterapie se poate trata în general patologia ușoară de tip funcțional, adică omul are o problemă minoră, nu are simptome majore, nu îi este afectată capacitatea de muncă, practic are doar niște neînțelegeri asupra tipului relațional, iar abordarea pe care urmăresc sa o realizez este de tip empatic. Rogers are așa-numita terapie centrată pe client: intri pentru câteva minute, atât cât alegi în, citez: „pantofii clientului” , evaluezi situația din punctul său de vedere și în același timp conceptualizezi ceea ce ai evaluat , iar pacientul iți dă feedback. Este ca un fel de joc, din conceptualizare în conceptualizare și din feedback în feedback. Gradat, ajungi la nucleul problemei. Dacă pacientul cere doar plante și este posibil, evaluez dacă poate fi tratat doar cu plante. Însă dacă nu solicită sau nu întreabă de fitoterapie, nu îi dau tratament cu plante pentru că am remarcat că marea problema în fitoterapie, respectiv psihologie și psihiatrie este unilateralitatea terapeutului.
Mai exact, există tendința la mulți specialiști care știu doar psihiatrie sau doar psihologie sau doar fitoterapie să absolutizeze și să ofere tratament strict din specializarea pe care o au. Din punctul meu de vedere tratamentele se pot combina, însă doar dacă pacientul este deschis. Eu sunt pregătit să îndeplinesc solicitările pacientului, dar nu sunt pregătit să îi impun ceva. El alege ce simte, și eu pot să-i confirm dacă tratamentul i se potrivește sau dacă este exagerată solicitarea.
În general nu cred că trebuie sa faci doar un singur tip de terapie, pentru că omul are o structură complexă , care cuprinde pe lângă trup si psihic, și componenta de integrare socială , și componenta spirituală, și atunci nu este suficient doar să vorbești eu el , sau să îi dai numai psihotrope chimice, sau numai plante. Este necesară o abordare sinergică pentru a îmbina toate nevoile omului respectiv. Repet, el „îmi șoptește” ce vrea.
Cel mai frecvent, dacă omul nu are tratamente cu medicamente de sinteză, sunt folosite sunătoarea, busuiocul și menta. Sunătoarea, de exemplu nu poate fi combinată cu nici un medicament de sinteză. Companiile farmaceutice au observat că pacienții care consumă sunătoare sau gref roșu reduc concentrația oricărui medicament la jumătate. Practic, sunt niște purificatoare hepatice , atât de eficiente, încât reduc semnificativ concentrația oricărui medicament și de acea nu sunt permise. Nu s-au făcut studii și pe alte plante, dar găsiți în prescripția multor medicamente mențiunea ,,a nu se combina cu ceai de sunătoare sau gref roșu”.
Cea mai structurată fitoterapie din câte am întâlnit până acum este medicina ayurveda pentru că oferă atât principii cât și metode practice, prin care se realizează un continuum între substanță și structurile superioare umane, energie, psihic și chiar până la nivel spiritual.
Am făcut o specializare în fito-aromoterapie, în care a existat și o componentă de ayurveda. Deocamdată, în România nu există un curs de Ayurveda acreditat de Ministerului Sănătății. Există însă Asociația pentru Promovarea Medicinilor Neconvenționale din România (AMN România) cu website-ul www.ayus.ro . AYUS este denumirea ministerului de fitoterapie din India iar asociația a publicat în parteneriat cu Ambasada Indiei în România două cărti despre ayurveda. În lume, în afara Indiei sunt doar patru țări în care acest minister AYUS a promovat Ayurveda, iar una dintre cele 4 țări este România.
Da, am pacienți care beneficiază de complementaritatea acestor terapii și mă bucur că îmi pot ajuta pacienții atât prin ayurveda, fitoterapie, cât și prin psihiatrie. Principiile medicinei Ayurvedice, fitoterapiei occidentale și ale ale medicinei tradiționale chinezești se suprapun în mare parte și se completează una pe alta, nu se contrazic. Eu în general tratez suprapunând și alternând aceste terapii.
O parte din plantele tradiționale românești nu există în medicina ayurveda, nu cresc în India, însă folosind principiile de identificare a proprietăților plantelor din ayurveda - plantele dulci cu anumite proprietăți, plantele aromatice cu alte proprietăți, plantele sărate cu altele – se pot folosi și plante românești cu aceleași beneficii. De exemplu, gălbenelele sunt plante sărate cu anumite proprietăți si practic folosind principiile ayurvedice poți să știi la ce să te aștepți de la gălbenele. O plantă sărată are o paletă foarte largă de acțiune a plantei respective pentru că în teoria ayurveda gustul sărat are niște întrebuințări foarte clare - gustul sărat ajută la eliminarea anxietății și atunci cu siguranța gălbenelele vor ajuta la eliminarea anxietății, la fel ca și planta captalan. Principiile ayurvedice se suprapun foarte bine peste fitoterapie și sunt principii sinergice, se completează.
Există însă și plante cu potențial toxic. Adică plante care, în doze mici, sunt eficiente, dar în doze mari sunt toxice. De exemplu, pelinul este e plantă terapeutică extrem de cunoscută, însă tratamentul durează maxim 10 zile, după care faci o pauză și reiei, pentru că are potențial toxic.
La extrema cealaltă se află mușețelul, care este o plantă dulce și nu este o problemă dacă se depășește doza recomandată zilnic pentru că este o plantă dulce și nu are potențial toxic.
Ca o concluzie generală, toate plantele au o componentă de acțiune psihică, nu există plantă fără acțiune psihică, fapt pentru care plantele pot fi folosite cu succes ca terapii complementare în multe patologii psihice, atunci când este indicat și posibil aceasta, și când pacientul îndeplinește condițiile necesare pentru acest tip de tratament.
