• 05 Decembrie 2020

Cele mai importante 5 tendințe în domeniul sănătății in 2021

Cursul schimbărilor bazate pe tehnologie a fost deviat anul acesta din cauza pandemiei. Impactul inteligenței artificiale și al roboticii în economie a fost diferit față de ce s-a anticipat la începutul anului, în special în domeniul sănătății. Cercetarea avansată în medicină legată de imunoterapii, vaccinuri, asistență socială și dezvoltarea sistemului sanitar s-a mutat spre rezolvarea crizei în curs.

Iată primele cinci predicții cu privire la modul în care domeniul sănătății va evolua pe parcursul anului 2021, conform specialistului Bernard Marr citat de revista ”Forbes". Bernard Marr este un autor vândut la nivel internațional, key speaker și consilier strategic în afaceri și tehnologie pentru guverne și companii.

1. Îngrijire virtuală și medicină la distanță

Dacă ar fi posibil să primiți același nivel de îngrijire medicală la domiciliu precum o vizită la o clinică medicală sau la un ambulatoriu, atunci ati mai merge într-un spial? Foarte posibil răspunsul este nu, în special pentru consultațiile de rutină sau pentru a doua opinie. În timpul pandemiei numărul consultațiilor digitale a crescut și este prognozat de către analiștii Forrester că va atinge un miliard până la sfârșitul anului 2020. De asemenea, se apreciază că, în 2021, o treime din programările de îngrijire virtuală vor fi legate de sănătatea mintală.

Telemedicina are ca avantaj major pe de o parte reducerea riscului de răspândire a infecțiilor virale și bacteriene iar pe de alta, permite profesioniștilor din domeniul medical să aibă mai multe consultații în același interval de timp. Aceasta este o considerație importantă în special în țările unde medicii sunt insuficienți sau în zonele rurale unde transportul spre o clinică durează sau este costisitor.

2. Asistența medicală importantă pentru dezvoltarea companiilor

În anul 2020, în contextul pandemiei, fiecare companie a trebuit să devină o companie bazată pe tehnologie. În 2021, fiecare companie va învăța să devină o companie de asistență medicală, deoarece protejarea angajaților și a clienților a devenit o cerință de bază pentru orice firmă.

Asistența medicală va include măsuri îmbunătățite de biosecuritate: de la stațiile de igienizare la tehnologia de screening local și măsuri de carantină în locațiile în care personalul este necesar la fața locului. Inovația bazată pe tehnologie ne va aduce măsuri de siguranță îmbunătățite și sisteme de avertizare timpurie pentru a reduce probabilitatea transmiterii unor boli contagioase.

Pentru unele companii, va fi în continuare mai sigur ca personalul să lucreze de acasă pe tot parcursul anului 2021. În acest context vor exista și alte provocări, cum ar fi nevoia de a sprijini sănătatea mintală a lucrătorilor în timp ce jonglează cu responsabilitățile de acasă și de la locul de muncă. Fără contact zilnic față în față, managerilor le va fi mai dificil să evalueze dacă echipele lor sunt suprasolicitate sau dacă iau măsurile de precauție adecvate pentru a-și proteja sănătatea. Încă o dată, tehnologia își va juca rolul în atenuarea acestor pericole: de la aplicații pentru sănătate care ne monitorizează activitatea și ne reamintesc să facem pauze și exerciții până la aplicații pentru meditație și servicii terapeutice la distanță.

Articolul integral il puteți citi aici https://www.forbes.com/sites/bernardmarr/2020/11/23/the-5-biggest-healthcare-trends-in-2021-everyone-should-be-ready-for-today/

Related Post: