Sete excesivă, urinare frecventă, oboseală? Toate acestea pot fi semnele instalării diabetului. Totuși, ele nu sunt suficiente pentru a fi siguri că ne confruntăm cu această boală cronică. Află tot ceea ce este necesar să știi despre diabet în rândurile care urmează.

 

Ce este diabetul

O boală cronică caracterizată prin niveluri ridicate ale glicemiei, cauzată fie de producția insuficientă de insulină – tip I – fie de utilizarea ineficientă a acesteia tip II diabetul este strâns legat de problemele de funcționare ale pancreasului. Insulina este hormonul care reglează glicemia, adică cantitatea de glucoză din sânge/ nivelul zahărului în sânge, iar prea puțină insulină sau ineficient utilizată are efecte grave asupra întregului organism. Diabetul poate afecta grav nervii, vasele de sânge, inima, rinichii și ochii. 

 

Cauze

Cauza apariției diabetului de tip I este încă necunoscută, aceasta problemă medicală fiind considerată ca o boală autoimună. Factorii inciminați în aparția cestui tip de diabet sunt: factorii genetici și de mediu (infecții virale, factori nutriționali care acționează în copilărie).

 

În cazul diabetului de tip II se cunosc mai multe cauze, cea mai importantă fiind rezistența la insulină, adică pancreasul produce insulină, dar nu o folosește eficient. Principalul factor care produce insulino-rezistență este comportamentul nutrițional aflat în strânsă legătură cu alimentația haotică și nesănătoasă, excesivă sau care are la bază alimente ultraprocesate, sedentarismul, obezitatea și hipertensiunea arterială. Stresul excesiv și necontrolat produce la rândul său eliberarea de cortizol și adrenalină, hormoni care afectează buna funcționare a celulelor pancreatice reducând eficiența producerii insulinei și crescând astfel nivelul de zahăr din sânge. Un alt factor important este și istoricul familial.

 

Simptome

În funcție de tipul de diabet, simptomele pentru această boală sunt ușor diferite. În cazul diabetului de tip I, simptomele pacienților se instalează rapid și brusc și presupun:

          ·   vedere neclară din cauza hiperglicemiei;

·        scădere bruscă în greutate;

·        astenie și fatigabilitate;

·        sete constantă;

·        eliminarea unei cantități mari de urină;

·        vărsături (în cazuri extreme);

·        irascibilitate.

 

În cazul diabetul de tip II, simptomele se instalează în timp, adesea trec neobservate, iar hiperglicemia poate chiar să lipsească. Simptomele care apar sunt:

·        pofta crescută de mâncare/polifagie;

·        urinare excesiv, inclusiv noaptea;

·        sete intensă;

·        prezența de zahăr în urină;

·        inapetență/lipsa poftei de mâncare;

·        furnicături în picioare, amorțeală sau senzație de arsură.

 

nd să consulți un medic

Fiindcă simptomele diabetului de tip 1 se instalează brusc deseori medicii solicită verificare nivelului de glucoză din sânge și astfel depistarea este mai rapidă. În cazul diabetului de tip II și al fazei de prediabet, simptomele aprând treptat nu sunt ușor de repreat și nici testarea glicemiei nu se face, de aceea multă lume nu se adresează medicului. Dacă însă constatați apariția unuia sau a mai multora dintre simptomele descrise mai sus, este bine să mergi la medic și să îți testezi glicemia.


Specialiștii în boli metabolice și de nutriție recomandă persoanelor care au un indice de masă corporală mai mare de 25, indiferent de vârstă, să fie testate, mai ales dacă mesei corporale i se adaugă alți factori precum: hipertensiune arterială, niveluri atipice de colesterol, viață sedentară, antecedente de sindrom de ovare polichistice, boli de inimă, existența unei rude apropiate cu diabet. De asemenea, specialiștii recomandă ca orice persoana de peste 35 de ani să facă un screening inițial al glucozei din sânge. Dacă rezultatele sunt normale, acestea ar trebui să fie examinate la fiecare trei ani. În plus, femeile care au avut diabet gestațional (adică probleme cu glicemia ridicată pe perioada sarcinii) sunt sfătuite să fie testate pentru diabet la fiecare trei ani. Mai mult, toate persoanele diagnosticate cu prediabet ( glicemia este peste limita normală – 100-125 mg/dl/pe nemâncate, dar sub pragul de diabet care înseamnă mai mult de 126mg/dl/pe nemâncate), la fel și persoanele cu HIV trebuie să-și testeze glicemia.


Diabetul este o boală tăcută, inițial nu are simptome care să afecteze viața cotidiană, însă netratat, efectele sale pot afecta mult calitatea vieții, conducând in stadii avansate la orbire, amputări ale membrelor, agravarea bolilor cardiovasculare și circulatorii.

 

Tratamente alternative

Diabetul o dată instalat nu se vindecă, dar se poate ține sub control. Pe lângă monitorizarea riguroasă a glicemiei, medicația specifică diabetului sau administrarea de injecții cu insulină acolo unde este cazul, există o serie de remedii naturale adjuvante care pot menține nivelul glicemiei, mai ales dacă nu s-a ajuns la administrarea de insulină. Pentru persoanele cu niveluri ridicate ale glicemiei, o dietă echilibrată este esențială, iar dintre alimentele recomandate nu trebuie să lipsească: fructele de pădure – afine, zmeură, mure (fără pic de zahăr adăugat, e de la sine înțeles că tot ceea ce presupune zahăr nu trebuie inclus), scorțișoara este recomandat să se consume în multe dintre preparatele alimentare, avocado, legumele verzi, nucile de orice fel, semințele de chia, peștele gras, fasolea, lintea și năutul nu trebuie să lipsească, la fel roșiile, ardeii, dovleacul și dovlecelul iar lor li se poate adăuga consumul de ceai verde, ceai de frunze de afine.

  

Cum îl previi

Dacă diabetul de tip I nu se poate preveni, cel de tip II se poate preveni, iar principalii dușmani care trebuie înlăturați sunt consumul de zahăr, stresul, sedentarismul și obezitatea.

 

Prevenția ar trebui să înceapă încă din copilărie, când se poate forma educația alimentară a copilului (evitarea dulciurilor, a sucurilor carbogazoase, practicarea sportului, respectarea orarului pentru fiecare masă). Pe lângă dieta bogată în legume, fructe, pește  care ajută în diabet, dar și în prevenirea sa și am descris-o anterior, populația trebuie să conștientizeze că absența mișcării și a exercițiilor fizice favorizează această boală tăcută, dar periculoasă. De aceea, sunt recomandate zilnic exerciții fizice de intensitate medie, minimum 30 de minute zilnic, plimbări lungi pe jos, exerciții de tai chi, pilates, yoga, alergat pentru cei care pot, drumeții lungi în natură etc.


Renunțarea la vicii – fumat, alcool, cafea în exces - reprezintă de asemenea o opțiune favorabilă menținerii glicemiei normale și ținerii departe a diabetului.