Într-un sistem medical tot mai specializat și fragmentat, medicina internă rămâne una dintre puținele specialități medicale care păstrează o viziune de ansamblu asupra pacientului.
Medicul internist privește
organismul ca pe un sistem integrat, în care semnele subtile:
variații ale
metabolismului, tensiunii arteriale, profilului lipidic sau ale markerilor
inflamatori, pot anunța precoce riscul cardiovascular, oncologic sau metabolic.
Într-o epocă în
care patologia cronică
debutează tot mai devreme, rolul medicului internist devine esențial: acela de
a recunoaște „din timp” ceea ce încă nu este boală, dar deja nu mai este sănătate.
Dr. Claudiu Iousb, medic internist, explică reperele instalării bolilor cronice, ale longevității
si, mai ales, ce putem face pentru a ne prelungi starea de sănătate pentru o
perioadă cât mai îndelungată.
Exista câteva maladii
responsabile de scăderea considerabilă a calității
vieții: bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul și declinul cognitiv. Care
sunt cei mai importanți factori pe care ar trebui să îi urmărim pentru a
reduce, pe cât se poate, riscul acestor maladii?
Maladiile
responsabile de scăderea calitătii vieții sunt efectul secundar al activării
reacțiilor de stres și toate au acest numitor comun. Ideal ar fi să scoatem
individul din acest mediu și mulți încearcă să se rupă de civilizație pentru
contracararea acestor reacții, dar nu putem aplica această soluție la nivel
macro-populațional. Ne rămâne doar să combatem aceste efecte secundare, iar
principalele indicii că urmează un dezechilibru metabolic, cognitiv, complicații
vasculare sau cancerul sunt creșterea ponderală, creșterea tensiunii arteriale,
dislipidemiile și disglicemia. Este principalul mod de a prelungi perioada
liberă de boală și de a întârzia instalarea complicațiilor ireversibile.
Se vorbește mult despre inflamație și despre riscurile asociate pentru sănătate. Considerați că monitorizarea indicilor
inflamatori este importantă pentru sănătate? Dacă da, care sunt analizele pe
care le recomandați pentru monitorizarea inflamației din organism?
Inflamația
este la rândul ei o consecința a reacțiilor de stres și apăre în acest mare
dezechilibru metabolic. Există metode de laborator prin care se măsoara
inflamația, în principal viteza de sedimentare a hematiilor și proteina c
reactivă, dar metodele de combatere a ei sunt indirecte fiind reprezentate în
principal de statine.
Pacientul
cu dezechilibru metabolic trebuie abordat holistic și nu pe „segmente” cum ar fi să tratăm doar
hipertensiunea arterială fără a combate disglicemia sau dislipidemiile. Testele
de monitorizare ale inflamției fac parte dintr-un grup de analize de „screening” metabolic
și cardiovascular și nu se recomandă să se facă izolate sau să se urmărească
strict diminuarea doar a inflamației.
Din punct de vedere medical cum definiți procesul de îmbătrânire?
Procesul
de îmbătrânire reprezintă parcurgerea unu program genetic complex care începe
odată cu prima diviziune celulară a embrionului uman și care cuprinde creșterea
și dezvoltarea specifice copilului, desăvârșirea funcției de reproducere a
adultului și culminează cu involuția vârstnicului. Aceste etape se pot desfășura
mai lent sau mai alert în funcție de condițiile de mediu și de predispoziția
genetică.
De la ce vârstă începe biologic îmbătrânirea?
Nu există o vârstă „standard” de
la care începe procesul de îmbătrânire. Aceste jaloane sunt specifice fiecărei
generații și au variat de-a lungul evoluției recente a individului uman.
Dincolo de etică și religie corpul uman este un organism biologic care se naște,
se reproduce și moare. În condiții nefavorabile externe se declanșează
mecanisme genetice care cresc capacitatea de reproducere și implicit scurtează
durata de viață pentru ca mai multi indivizi să facă față procesului de selecție
naturală iar specia să nu dispară. Într-un mediu prielnic individul se
reproduce mai lent, este mai longeviv iar procesul de îmbătrânire este mai
lent.
Pentru a ține sub control afecțiunile specifice înaintării în
vârstă, care sunt parametri, indicii medicali care ar trebui monitorizați, de
la ce vârstă și cu ce frecvență?
Principalul
mecanism care guvernează diviziunea celulară, creșterea și îmbătrânirea este
reprezentată de sistemul endocrin, un rol esențial având cortizolul supranumit și
„hormonul
stresului”. Acesta are structura sterolică, este produs de către organismul
uman în cantități mari în condiții nefavorabile și are ca principal mod de acțiune
activarea unor factori de transcripție de la nivelul nucleului celular. Astfel
sunt accelerate diviziunea celulară și metabolismul, mobilizarea resurselor
precum glucoza, colesterolul și acizii grași și sunt activate oncogenele.
Celulele
se divid mai rapid și apar erorile de replicare care în final duc la cancer iar
metabolismul se dereglează rezultând apariția diabetului și a dislipidemiilor.
Activitatea nervoasă superioară este și ea activate, iar consecința sunt bolile
psihice și declinul cognitiv. Vârsta de declanșare a reacțiilor de stres a scăzut
cu fiecare generație începând cu anii 1940-1950 și reprezintă prețul plătit
pentru civilizația și modul de viață modern. Dacă în anii ’60-’70 diabetul de tip II (insulinorezistența) se întâlnea la vârstnicii
obezi iar infarctul miocardic la același segment de vârstă, în anii 2020 întâlnim
aceeași formă de diabet la copiii de 10-12 ani iar infarctul de miocard la
20-25 ani printre pacienții care nu suferă de boli genetice sau metabolice care
să le crească acest risc.
Practic încă din adolescență trebuie monitorizate anual greutatea corporală, tensiunea arterială, hemoleucograma, markerii inflamatori, glicemia, profilul lipidic, transaminazele hepatice, retenția azotată și sumarul de urină.
Ce modificări de stil de viață au cel mai mare impact
demonstrat asupra longevității și sănătății metabolice?
Stilul
de viață care poate întârzia instalarea consecințelor declanșării reacțiilor de
stres îl reprezintă dieta și efortul fizic. Se recomandă o alimentație săracă în
glucide rafinate, grăsimi saturate de origine animală, sare și practicarea
zilnică a exercițiilor fizice. Este un sfat ușor de recomandat și greu de
aplicat pentru că un organsim guvernat de stres „cere” cantități crescute de glucide și
grăsimi iar exercițiile fizice sunt greu de susținut de către un sistem
muscular hipoton. Este însă singurul mod de a întârzia instalarea afecțiunilor
cardiovasculare și de a prelungi perioada liberă de boală.
Există suplimente, vitamine sau variate terapii pe care le
recomandați pentru prelungirea sănătății?
Prelungirea sănătății este viabilă doar prin screeningul
periodic al principalelor afecțiuni metabolice, cardiovasculare, oncologice,
ale sistemului nervos central și tratarea primelor semne de boală cu
medicamente care și-au dovedit eficacitatea în studii clinice științifice. Sunt puține clase de medicamente
care satisfac acest criteriu. Deși medicina pare vastă soluțiile sunt puține și
cu efecte limitate.
Suplimentele,
vitaminele și terapiile alternative nu au un rol științific dovedit și nici nu
au fost testate în studii clinice pentru că nu sunt standardizate din punct de
vedere al compoziției și al procesului de fabricație. Ele au însă efectul „placebo” lăsând
o urmă de mulțumire și speranță că a fost încercată o metodă alternativă cu un
efect benefic posibil. Nu sunt recomandate, dar nici contraindicate iar
calitatea vieții poate fi schimbată prin doza de optimism pe care o induc.
Cum poate ajuta un medic internist o persoană care se
preocupă de sănătate și de longevitate?
Medicina
internă reprezintă rădacina din care s-au desprins toate specializările
medicale iar formarea ca rezident implică parcurgerea de stagii din majoritatea
acestor specialități. Un medic internist nu poate efectua coronarografii sau
ecografii transesofagiene ca un cardiolog dar poate interpreta o
electrocardiogramă, o radiografie pulmonară, un set complex de analize medicale
și poate prescrie tratament pentru principalele afecțiuni cardiovasculare.
Situația
celorlalte supraspecializări este similară. Medicul internist deține noțiunile
fundamentale de diagnostic și tratament suficiente pentru a manageria afecșiunile
medicale din toată aria specialității lăsând cazurile de nișă în seama
specialistului de organ.
Dacă
medicul de familie reprezintă poarta de intrare în sistemul medical, medicul internist
este „gatekeeper-ul”
clinicii medicale și poate tria și oferi soluții de diagnostic și tratament
pentru o paletă largă de afecțiuni medicale de specialitate. Poate recomanda și
interpreta investigații medicale specifice fiecărei etape de vârstă începând cu
adolescentul de 18 ani și poate ghida prevenția primară, secundară și terțiară
a principalelor afecțiuni medicale care sunt „steagurile roșii” ale procesului
de îmbătrânire precoce.