Într-un sistem medical tot mai specializat și fragmentat, medicina internă rămâne una dintre puținele specialități medicale care păstrează o viziune de ansamblu asupra pacientului.

Medicul internist privește organismul ca pe un sistem integrat, în care semnele subtile: variații ale metabolismului, tensiunii arteriale, profilului lipidic sau ale markerilor inflamatori, pot anunța precoce riscul cardiovascular, oncologic sau metabolic.

Într-o epocă în care patologia cronică debutează tot mai devreme, rolul medicului internist devine esențial: acela de a recunoaște „din timp” ceea ce încă nu este boală, dar deja nu mai este sănătate.

Dr. Claudiu Iousb, medic internist, explică reperele instalării bolilor cronice, ale  longevității si, mai ales, ce putem face pentru a ne prelungi starea de sănătate pentru o perioadă cât mai îndelungată.

Exista câteva maladii responsabile de scăderea considerabilă a calității vieții: bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul și declinul cognitiv. Care sunt cei mai importanți factori pe care ar trebui să îi urmărim pentru a reduce, pe cât se poate, riscul acestor maladii?

Maladiile responsabile de scăderea calitătii vieții sunt efectul secundar al activării reacțiilor de stres și toate au acest numitor comun. Ideal ar fi să scoatem individul din acest mediu și mulți încearcă să se rupă de civilizație pentru contracararea acestor reacții, dar nu putem aplica această soluție la nivel macro-populațional. Ne rămâne doar să combatem aceste efecte secundare, iar principalele indicii că urmează un dezechilibru metabolic, cognitiv, complicații vasculare sau cancerul sunt creșterea ponderală, creșterea tensiunii arteriale, dislipidemiile și disglicemia. Este principalul mod de a prelungi perioada liberă de boală și de a întârzia instalarea complicațiilor ireversibile. 

Se vorbește mult despre inflamație și despre riscurile asociate pentru sănătate. Considerați că monitorizarea indicilor inflamatori este importantă pentru sănătate? Dacă da, care sunt analizele pe care le recomandați pentru monitorizarea inflamației din organism? 

Inflamația este la rândul ei o consecința a reacțiilor de stres și apăre în acest mare dezechilibru metabolic. Există metode de laborator prin care se  măsoara inflamația, în principal viteza de sedimentare a hematiilor și proteina c reactivă, dar metodele de combatere a ei sunt indirecte fiind reprezentate în principal de statine. 

Pacientul cu dezechilibru metabolic trebuie abordat holistic și nu pe „segmente” cum ar fi să tratăm doar hipertensiunea arterială fără a combate disglicemia sau dislipidemiile. Testele de monitorizare ale inflamției fac parte dintr-un grup de analize de „screening” metabolic și cardiovascular și nu se recomandă să se facă izolate sau să se urmărească strict diminuarea doar a inflamației. 

Din punct de vedere medical cum definiți procesul de îmbătrânire? 

Procesul de îmbătrânire reprezintă parcurgerea unu program genetic complex care începe odată cu prima diviziune celulară a embrionului uman și care cuprinde creșterea și dezvoltarea specifice copilului, desăvârșirea funcției de reproducere a adultului și culminează cu involuția vârstnicului. Aceste etape se pot desfășura mai lent sau mai alert în funcție de condițiile de mediu și de predispoziția genetică.

De la ce vârstă începe biologic îmbătrânirea?

Nu există o vârstă „standard” de la care începe procesul de îmbătrânire. Aceste jaloane sunt specifice fiecărei generații și au variat de-a lungul  evoluției recente a individului uman. Dincolo de etică și religie corpul uman este un organism biologic care se naște, se reproduce și moare. În condiții nefavorabile externe  se declanșează mecanisme genetice care cresc capacitatea de reproducere și implicit scurtează durata de viață pentru ca mai multi indivizi să facă față procesului de selecție naturală iar specia să nu dispară. Într-un mediu prielnic individul se reproduce mai lent, este mai longeviv iar procesul de îmbătrânire este mai lent.

Pentru a ține sub control afecțiunile specifice înaintării în vârstă, care sunt parametri, indicii medicali care ar trebui monitorizați, de la ce vârstă și cu ce frecvență? 

Principalul mecanism care guvernează diviziunea celulară, creșterea și îmbătrânirea este reprezentată de sistemul endocrin, un rol esențial având cortizolul supranumit și „hormonul stresului”. Acesta are structura sterolică, este produs de către organismul uman în cantități mari în condiții nefavorabile și are ca principal mod de acțiune activarea unor factori de transcripție de la nivelul nucleului celular. Astfel sunt accelerate diviziunea celulară și metabolismul, mobilizarea resurselor precum glucoza, colesterolul și acizii grași și sunt activate oncogenele.

Celulele se divid mai rapid și apar erorile de replicare care în final duc la cancer iar metabolismul se dereglează rezultând apariția diabetului și a dislipidemiilor. Activitatea nervoasă superioară este și ea activate, iar consecința sunt bolile psihice și declinul cognitiv. Vârsta de declanșare a reacțiilor de stres a scăzut cu fiecare generație începând cu anii 1940-1950 și reprezintă prețul plătit pentru civilizația și modul de viață modern. Dacă în anii ’60-’70 diabetul de tip II (insulinorezistența) se întâlnea la vârstnicii obezi iar infarctul miocardic la același segment de vârstă, în anii 2020 întâlnim aceeași formă de diabet la copiii de 10-12 ani iar infarctul de miocard la 20-25 ani printre pacienții care nu suferă de boli genetice sau metabolice care să le crească acest risc.

Practic încă din adolescență trebuie monitorizate anual greutatea corporală, tensiunea arterială, hemoleucograma, markerii inflamatori, glicemia, profilul lipidic, transaminazele hepatice, retenția azotată și sumarul de urină. 

Ce modificări de stil de viață au cel mai mare impact demonstrat asupra longevității și sănătății metabolice?

Stilul de viață care poate întârzia instalarea consecințelor declanșării reacțiilor de stres îl reprezintă dieta și efortul fizic. Se recomandă o alimentație săracă în glucide rafinate, grăsimi saturate de origine animală, sare și practicarea zilnică a exercițiilor fizice. Este un sfat ușor de recomandat și greu de aplicat pentru că un organsim guvernat de stres „cere” cantități crescute de glucide și grăsimi iar exercițiile fizice sunt greu de susținut de către un sistem muscular hipoton. Este însă singurul mod de a întârzia instalarea afecțiunilor cardiovasculare și de a prelungi perioada liberă de boală. 

Există suplimente, vitamine sau variate terapii pe care le recomandați pentru prelungirea sănătății?

Prelungirea sănătății este viabilă doar prin screeningul periodic al principalelor afecțiuni metabolice, cardiovasculare, oncologice, ale sistemului nervos central și tratarea primelor semne de boală cu medicamente care și-au dovedit eficacitatea în studii clinice științifice. Sunt puține clase de medicamente care satisfac acest criteriu. Deși medicina pare vastă soluțiile sunt puține și cu efecte limitate.

Suplimentele, vitaminele și terapiile alternative nu au un rol științific dovedit și nici nu au fost testate în studii clinice pentru că nu sunt standardizate din punct de vedere al compoziției și al procesului de fabricație. Ele au însă efectul „placebo” lăsând o urmă de mulțumire și speranță că a fost încercată o metodă alternativă cu un efect benefic posibil. Nu sunt recomandate, dar nici contraindicate iar calitatea vieții poate fi schimbată prin doza de optimism pe care o induc. 

Cum poate ajuta un medic internist o persoană care se preocupă de sănătate și de longevitate?

Medicina internă reprezintă rădacina din care s-au desprins toate specializările medicale iar formarea ca rezident implică parcurgerea de stagii din majoritatea acestor specialități. Un medic internist nu poate efectua coronarografii sau ecografii transesofagiene ca un cardiolog dar poate interpreta o electrocardiogramă, o radiografie pulmonară, un set complex de analize medicale și poate prescrie tratament pentru principalele afecțiuni cardiovasculare.

Situația celorlalte supraspecializări este similară. Medicul internist deține noțiunile fundamentale de diagnostic și tratament suficiente pentru a manageria afecșiunile medicale din toată aria specialității lăsând cazurile de nișă în seama specialistului de organ.

Dacă medicul de familie reprezintă poarta de intrare în sistemul medical, medicul internist este „gatekeeper-ul” clinicii medicale și poate tria și oferi soluții de diagnostic și tratament pentru o paletă largă de afecțiuni medicale de specialitate. Poate recomanda și interpreta investigații medicale specifice fiecărei etape de vârstă începând cu adolescentul de 18 ani și poate ghida prevenția primară, secundară și terțiară a principalelor afecțiuni medicale care sunt „steagurile roșii” ale procesului de îmbătrânire precoce.