• 03 Noiembrie 2021

Boala Alzheimer va putea fi prezisă cu un test simplu?

Dezvoltarea bolii Alzheimer sau a unei alte forme de demență este una dintre cele mai mari frici ale noastre atunci când ne gândim la bătrânețe.  Decesele cauzate de aceste boli, dar și degradarea vieții pacienților diagnosticați cu aceste maladii sunt în continuă creștere în Europa, mai ales pe fondul îmbătrânirii populației.

Cum ar fi însă dacă aceste boli ar putea fi prezise cu ajutorul unui test simplu? Ce măsuri ai putea lua în condițiile în care știința nu a găsit încă remedii care să încetinească evoluția acestui proces degenerativ?

Conform jurnaliștilor britanici de la publicația dailymail.co.uk, o companie spin-off a Universității din Cambridge, numită Cognetivity Neurosciences, a elaborat un test de diagnostic simplu, de cinci minute, care, susține firma, va prezice instantaneu și precis riscul de apariție al Alzheimer în următorii 15 ani. În prezent, majoritatea oamenilor sunt diagnosticați doar odată ce simptomele - cum ar fi pierderea severă a memoriei, confuzia, uitarea cuvintelor sau anxietatea - încep să apară.

În ce constă testul?

Iată ce a explicat James Medcalf, director comercial al Cognetivity Neurosciences. „În test vi se arată rapid – doar pentru aproximativ 100 de milisecunde – imagini care prezintă fie un animal, fie niciun animal. Vi se cere să răspundeți rapid dacă vedeți un animal apăsând „da” sau „nu”, spune el. Sarcina implică unele dintre cele mai de bază structuri ale creierului nostru, cum ar fi amigdala, care ajută la reglarea răspunsurilor noastre de luptă sau de zbor. Dar de ce este importantă această reacție în ceea ce privește prezicerea riscului de demență?

„În primele etape ale bolii Alzheimer, nu memoria este afectată”, a mai adăugat specialistul. „Cercetările arată, în schimb, că viteza de procesare a creierului tău începe să scadă și asta arată noul test”. Reprezentanții companiei spun că testul este atât de simplu, încât intenționează să vândă o variantă prescurtată, de două minute, oricui dorește să-l folosească acasă. „L-ați putea folosi în fiecare zi, pentru a urmări cum vă descurcați de-a lungul săptămânilor”, adaugă Medcalf.  

Sursa: https://www.dailymail.co.uk/

Related Post: