Un interviu despre speranță, reacții iraționale, spiritualitate și echilibru cu Maria-Corina Bacalearos, cecetător științific gr III, psiholog clinician principal și psihoterapeut de familie.

Vremea când diagnosticul de cancer suna ca o condamnare la moarte este in multe cazuri de domeniul trecutului. Și cu toate acestea, de cele mai multe ori, diagnosticul de cancer este terifiant, atât pentru pacient cât și pentru familie. Ca psiholog cu multă experiență, de unde provine această reacție emoțională atât de puternică?  

Termenul cancer descrie o categorie foarte numeroasă de condiții patologice. Există cauze complexe si răspunsuri individuale foarte diferite la factorii cauzali, prin apariția sau nu a tumorilor. Pe fondul unor discuții intense între specialiști, de multe ori chiar contradictorii, deși poate productive din punct de vedere știintific, reacția emoțională a pacientului bolnav de cancer și a anturajului său este de nesiguranță, deoarece boala este asociată cu suferința, durerea și moartea. Chiar dacă în prezent sunt progrese extraordinare în domeniul științific privind diagnosticarea și intervențiile terapeutice în domeniul bolilor neoplazice, reacția psihoemoțională a omului la boală și durere este în prima fază irațională.

Abia apoi se mobilizează resursele adaptative. Cronologic privind, este greu să facem o delimitare a fazelor. Putem spune că totodată apar și reacțiile de apărare față de stres precum și modalitățile de adaptare la condiția bolii, de căutare a soluțiilor terapeutice și a certitudinilor pentru sănătate și viață. Sunt manifestări psihice ambivalente, contradictorii, pe un teren existențial în care lupta împotriva bolii si a morții pentru câștigarea sănătății, a echilibrului și a vieții, devine prioritatea de bază. Desigur, emoțiile care acompaniază această luptă sunt intense, amestecate, de frică și speranță, de nesiguranță și de curaj, de neîncredere și de speranță. De aceea, sunt de înțeles stările de iritabilitate, neliniște, tensiune si agitație, acompaniate pe de altă parte de detensionare, calmare satisfacție și bucurie, în funcție de direcția în care se mișcă reușita diagnosticului și a intervențiilor terapeutice, precum și de starea fizică generală a bolnavului pe tot acest parcurs.

Din experiența dvs, care sunt reacțiile psiho-emoționale cel mai des întâlnite după aflarea diagnosticului de cancer?

Mecanismele de apărare care se pot activa, pot fi reprimarea și controlul emoțiilor negative, pacienții bolnavi de cancer putând fi în prima fază cooperanți, calmi, docili, împăciuitori. Însă aceste emoții pot fi doar o aparență, obținută cu prețul unor cheltuieli energetice mari, folosite pentru a nega întristarea, disperarea, neajutorarea, frustrarea, remușcările, regretele, furia sau mânia. Acestea pot alterna cu perioade de acceptare, curaj și determinare în lupta cu boala, pentru câștigarea sănătății și a vieții. Dacă starea de criză generată de boală se suprapune și peste o altă fragilitate a omului, determinată de vârstă, sau poate de structura de personalitate, intensitatea trăirilor este mai mare.

Pe de altă parte, dacă alte probleme tindeau să copleșească individul, sunt și cazuri în care boala poate fi văzută de către pacient drept un refugiu pasager, dar care, in mod inevitabil va fi urmat de accentuarea suferinței și a stării de povară. Negarea bolii poate fi posibilă atât la pacient, cât si la aparținători, însoțită de emoții fals pozitive. Mobilizarea resurselor psihice, de gândire, a celor emoționale, cât și a celor comportamentale în lupta pentru sănătate și viată este reflexul firesc de atitudine, manifestat prin solicitarea la timp a serviciilor medicale.

Ce ar trebui să facă un pacient pentru a se reechilibra emoțional la aflarea diagnosticului de cancer?

Parcurgerea corectă și asumată a traseului medical de diagnostic și tratament (chimioterapie, radioterapie, chirurgie, imunoterapie) sunt prioritatea și baza dobândirii echilibrului și in plan emoțional, deoarece emoțiile sunt consecutive scenariilor de viață pe care omul le are în minte sau pe care le creează în interacțiunile sociale pe care le are și, de asemenea, prin comportament.

Desigur, în tot acest parcurs, comunicarea empatică și totodatămobilizatoare cu pacientul și cu aparținătorii săi, atât a celor din anturajul familiar, cât și a specialiștilor, reprezintă un cadru de dezvoltare a emoțiilor sănătoase, reglatoare, absolut  necesare.

Vorbind strict de emoții, putem spune că ele pot fi concordante cu realitatea, sau inadecvate.

Este bine de știut că stările emoționale pe care le avem, sau altfel spus, coloratura afectiv-emoțională pe care o trăim este consecință, sau apare ca urmare a gândurilor și scenariilor pe care le avem, a flash-urilor mentale pe care le avem în minte în legătura cu un anumit lucru, situație, sau stare. Astfel , direcția și sensul în care ne vom reprezenta, imagina, vom  gândi și vom interpreta gândurile despre viată sau moarte ne vor da fondul emoțional la un moment dat.

În discuțiile cu persoane bolnave de cancer, am observant mobilizarea resurselor interioare în direcția unui sens valorizator asupra lucrurilor simple ale vieții, poate o tendință la renunțare la aceea ce a însemnat anterior un efort foarte mare pentru obținerea în viață a unor lucruri de care persoana s-ar fi dispensat, în favoarea valorizării unor concepții despre viață și a unui stil de viață orientat spre valori  legate de simplitate, bunătate, dragoste, relații împăcate, iertare. Este vorba despre valorizarea unui stil de viață în care raportul muncă-odihnă-relaxare sa fie mai bine proporționat, o afirmare a propriilor credințe mai curajoasă, petrecerea unui timp mai bun cu cei dragi și cu cei apropiați, găsirea surselor de fericire în lucrurile dorite dar neglijate până în acea etapă critică de viață.

În ce fel poate fi afectat un pacient cu cancer de o depresie netratată? 

Sigur că o depresie netratată, (adică o stare psihică generată de ideație pesimistă, descurajare, cu sentimente de inutilitate și vinovăție, fără chef de viată) poate afecta în mod negativ atât raportarea pacientului la boală, cât și evoluția bolii în sine. Este știut și dovedit și prin studii științifice faptul că dorința de a trăi are legătură cu o speranță de viață mai mare și cu o calitate a vieții mai bună.

Ce ar trebui să facă familia lui pentru a-l sprijini?

După cum spuneam, stările noastre afective sunt generate de modul în care dăm semnificație lucrurilor sau interpretăm situațiile, adică de modul în care gândim situațiile. Așadar, familia poate susține o perspectivă asupra lucrurilor realistă și încrezătoare. Este necesar să conțină stările de durere sau de disconfort fizic trăite de pacient cu înțelegere, căldură emoțională, compasiune și ajutor. Acest lucru este posibil în măsura în care înșiși membrii familiei adoptă un mod de-a vedea boala cu încredere și optimism, în limite realiste.

Uneori, în astfel de situații optimismul poate fi contradictoriu cu realismul. De multe ori căutările spirituale sunt modalitățile prin care oamenii reușesc să dea un sens acceptabil situațiilor trăite.

Religiozitatea și spiritualitatea dau un sens lucrurilor pe care nu îl putem găsi la nivelul material al lucrurilor. Psihologic vorbind, viziunile religioase sunt surse de cogniții și interpretări semantice ale lucrurilor care prin sensul pe care il au, consolează și alină nevoile umane legate de viață. Spiritual privind lucrurile, întâlnim adesea experiențe uimitoare, miraculoase de vindecare sau de însănătoșire ale bolnavilor în general, sau ale bolnavilor de cancer, în particular, care sunt mărturii concrete pentru alți oameni, pentru că, dincolo de imediatul material, palpabil și predictibil, lucrurile se pot desfășura surprinzător și neașteptat, chiar și pentru specialiști, respectiv pentru oamenii de știință, în sens favorabil și vindecător.

O majoritate covârșitoare a studiilor susțin că o atitudine pozitivă față de viitor influențează în bine evoluția unei boli. Care este părerea dvs în acest caz?

Da, studii recente din domeniul fizicii și al biologiei susțin existența unor legături între știință și spiritualitate. Asemenea sunt  și observațiile mele. Consider că o credință pozitivă în vindecare mobilizează resursele biologice ale organismului spre însănătoșire. Într-o situație critică de viață, sursa de încredere în posibilitatea vindecării poate fi căutată in domeniul spiritual.

Sunt grupurile de sprijin importante?

Da, sunt foarte importante. Suntem ființe sociale, avem nevoie de relații, avem nevoie de empatie în relații, iar în grupurile de suport, empatia se manifestă natural. Consolarea și resemnificarea credințelor care se petrec în grupurile de suport au mare valoare și rol, privind echilibrarea psihică.

Când ar trebui să se adreseze un pacient psihologului?

Adresarea către psiholog are în viziunea mea un caracter de generalitate. Adică, orice om care resimte un dezechilibru în funcționarea personală, sau pur și simplu este apăsat de scenariul propriei situații de viață căruia nu reușește să-i găsească un sens acceptabil și funcțional totodată, este bine să se adreseze unui psiholog, consilier sau psihoterapeut. Este bine să privim adresarea către un psiholog cu naturalețe și simplitate, ca pe un prilej de-a vorbi, de-a pune în cuvinte orice este apăsător și incomod pentru noi. Psihologul este format și antrenat pentru o atitudine optimă pentru diferite situații de afectare cognitivă, emoțională și comportamentală, astfel încât prilejul dialogului cu pacientul sau clientul său, să fie cu finalitate în beneficiul pacientului sau a clientului.

Ce ar trebui sa aibă în vedere un pacient pentru a-și găsi un psihologul potrivit? Pregătirea profesională a psihologului, calificările sale, competențele pe care le are, dar și recomandările de la alți pacienți sau clienți cu care a lucrat.

Sursă imagine: https://unsplash.com/photos/F9DFuJoS9EU