Hipertensiunea arterială (HTA), numită adesea și „ucigașul tăcut” afectează milioane de pacienți. La ce simptome trebuie să fim atenți? Cât de important este tratamentul și ce riscăm dacă nu-l respectăm? La aceste întrebări a răspuns, într-un interviu pentru Digital Clinics, dr. Elisabeta Bădilă, conferențiar universitar, medic primar medicină internă și cardiologie la Spitalul Clinic de Urgență București.

Există opinia larg răspândită că hipertensiunea arterială nu are, de multe ori, niciun simptom. Care este opinia dvs?

Hipertensiunea arterială (HTA) este numită adeseori “ucigașul tăcut”, denumire care răspunde afirmativ, dar indirect, întrebării dumneavoastră. Este adevărat că, de multe ori, HTA nu se însoțește de simptome pentru o lungă perioadă, iar atunci când acestea apar, reprezintă de cele mai multe ori manifestările unor complicații.

Frecvent se întâmplă că pacienții care se prezintă la camerele de gardă cu accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, insuficiență cardiacă, insuficiență renală (dacă ar fi să menționăm doar cele mai severe condiții clinice associate HTA) să recunoască un istoric de hipertensiune neglijată, motivul invocat fiind adeseori “că nu i-a supărat nimic”.

Această absență a simptomelor nu absolvă pe nimeni de responsabilitatea de a-și măsura periodic tensiunea arterială indiferent de vârstă, mesaj pe care am încercat să-l subliniem în repetate rânduri prin acțiunile desfășurate de Societatea Română de Cardiologie. Valoarea constant crescută a tensiunii arteriale, chiar la nivelul de HTA ușoară, are un efect cumulativ în timp asupra organelor “țintă” pe care le îmbolnăvește. Și dacă, după o evoluție îndelungată a HTA, nu se produce un eveniment acut care să pună viață pacientului în pericol imediat, pot apărea complicații cronice care afectează semnificativ calitatea vieții, dintre care cea mai de temut este demența vasculară.

Pe de altă parte, vorbind despre simptomele HTA, este bine să cunoaștem faptul că nu orice durere de cap sau sângerare nazală are la bază creșterea tensiunii arteriale. Epistaxisul, corelat frevent cu crizele hipertensive, apare ca simptom într-un procent foarte mic în literatura de specialitate. Există pacienți care la început sunt simptomatici și pe parcurs ajung să nu mai prezinte simptome și să tolereze valori ale tensiunii arteriale inacceptabil de mari, chiar peste 200 mmHg pentru TA sistolică. Aceasta se întâmplă datorită fenomenului de “autoreglare cerebrală” – creierul pacientului își resetează limitele între care funcționează bine la valori mai mari. În cazul acestor pacienți, scăderea bruscă a tensiunii arteriale cu medicație administrată intempestiv poate induce atât simptome, cât și suferință de organ de tipul ischemiei cerebrale, cardiace, renale.

Aș vrea să reamintesc faptul că HTA înseamnă creșterea tensiunii arteriale ≥ 140/90 mmHg, că o valoare tensională normală înseamnă < 130/85 mmHg și că valorile cuprinse între 130-139 și 85-89 mmHg semnifică tensiune arterială normal-înalta.

Populația care se încadrează în această ultima categorie (TA normal-înalta) trebuie să fie mult mai atentă la stilul de viață și la controlul regulat al tensiunii arteriale, pentru că riscul începe deja să crească, în special la cei care au și alți factori de risc cardiovasculari (fumat, dislipidemie, diabet zaharat, antecedente în familie la vârstă tânăra).

Uneori, tratamentele pentru hipertensiune pot avea efecte secundare care să determine pacienții să renunțe la ele. Care sunt repercusiunile pe termen lung ale hipertensiunii arteriale netratate?

Orice tratament care trebuie luat pe termen lung poate avea efecte nedorite. Ultimii ani însă au adus în arsenalul terapeutic al hipertensiunii arteriale medicamente moderne, de generație nouă, care pot fi administrate o singură dată pe zi, au o concentrație constantă în sânge și proprietăți de fixare la nivelul țesuturilor și receptorilor, proprietăți care se corelează cu riscul mai mic al apariției efectelor adverse.

“Renunțarea” de care vorbiți dvs. și care, la momentul actual se consideră că este principalul responsabil al lipsei de control a HTA la nivelul întregii lumi, este cunoscută în termeni medicali că “non-aderență”. Non-aderența la tratament apare din diferite motive: teamă de reacții adverse, percepția inutilității medicației pe termen nedefinit pentru o “boală care nu doare”, prea multe pastile zilnic prin scheme încărcate de tratament, lipsa unor explicații pe înțelesul pacienților despre ce înseamnă HTA și de ce trebuie să-și schimbe stilul de trăi și să ia medicație probabil pentru tot restul vieții, absența implicării pacientului în monitorizarea și tratamentul HTA, motivații financiare, lipsa suportului social sau familial, etc.

Pentru a reduce riscul non-aderenței, societățile internaționale și naționale de profil au creat și adoptat ghiduri de management care recomandă scheme simplificate de tratament, prin asociere de clase de medicamente preferabil într-o singură tablet, pentru majoritatea pacienților, încă din primul pas de terapie. Astfel, un pacient este posibil să primească tratament cu 2 sau 3 clase de medicamente antihipertensive care se găsesc într-o singură pastilă. Mai mult, combinațiile în tabletă unică permit asocierea medicamentelor din clase diferite, astfel încât să se contrabalanseze posibilele efecte nefavorabile și să scadă numărul reacțiilor adverse. Această strategie bazată pe pilula unică, extrem de facilă ca administrare pentru pacienți, ar putea aduce în viitor creșterea gradului de control al HTA în întreaga lume.

Dacă ne gândim la numărul impresionant de pacienți hipertensivi adulți în întreagă lume și la faptul că HTA apare la vârste din ce în ce mai tinere, impactul controlului pe termen lung este extraordinar. Repercursiunile pe termen lung ale HTA netratate sau necontrolate pot fi devastatoare. Voi începe cu afectarea cerebrală, pentru că, așa cum le spun de multe ori pacienților care nu înțeleg motivul pentru care trebuie să ia medicația antihipertensiva și atunci când se simt bine, a face un accident vascular cerebral și a rămâne paralizat la pat, echivalează de multe ori cu o pedeapsa mai mare decât moartea la momentul evenimentului respectiv.

Hipertensiunea arterială netratată sau necontrolată poate duce la hemoragii cerebrale, la accidente vasculare cerebrale (AVC) ischemice constituite sau accidente ischemice tranzitorii (în care simptomatologia trece rapid, în câteva ore, dar care reprezintă semnalul de alarmă pentru un viitor AVC), la encefalopatie hipertensivă (condiție în care creșterea marcată a tensiunii arteriale duce la depășirea fenomenului de autoreglare cerebrală și la apariția edemului cerebral) și nu în ultimul rând la deteriorarea neuro-cognitivă de tip demență vasculară.

Afectarea cardiacă este frecventă, apare îngroșarea pereților inimii cunoscută sub numele de hipertrofie ventriculară stânga (deoarece inima trebuie să învingă în momentul expulziei sângelui presiunea realizată de creșterea TA), pentru că ulterior să apară insuficientă cardiacă. La început, inima are probleme de relaxare, de destindere pentru a primi cantitatea de sânge necesară, dar, în timp, apare și insuficientă de contracție a pompei. În același timp, HTA accelerează procesul de ateroscleroza la nivelul arterelor, deci implicit și la nivelul arterelor inimii (arterele coronare) și pot apărea evenimente acute de tipul infarctului miocardic. Creșterea grosimii pereților inimii determina creșterea necesarului de oxigen, astfel încât apare un dezechilibru între aprovizionare (care nu poate fi crescută) și cererea mai mare și pacientul poate prezența crize de angină pectorală, chiar și în absența bolii coronariene.

Un aspect deloc de neglijat este cel al apariției aritmiilor, HTA fiind o comorbiditate frecvent întâlnită la pacientul cu fibrilație atriala. Afectarea vaselor este și ea importantă, la pacientul cu HTA netratată sau necontrolată arterele fiind mai rigide (cu cât această rigiditate e mai mare, cu atât avem o valoare a TA sistolice mai crescute și o valoare mai scăzută a TA distolice), pot apărea anevrisme de aorta, accelerarea aterosclerozei de la nivelul arterelor membrelor (boală arterială periferică cunoscută sub termenul popular de “arterită”). Nici vasele de la nivelul ochiului nu sunt cruțate de afectare, apar modificări la examinarea fundului de ochi, inițial arterele devin mai sarmoase, dar, în stadii avansate pot apărea hemoragii retininene și chiar edem.

Nu în ultimul rând, HTA afectează rinichiul, la început “pe tăcute”, adică fără nicio manifestare clinică, pentru că ulterior să se instaleze insuficientă renală, imposibilitatea rinichilor de a epură toxinelele din corp, să scadă diureza și, în cazuri mai severe, să se ajungă și la dializă pentru tot restul vieții.

Persoanele hipotensive trebuie să ia măsuri? Există riscul unor probleme de sănătate în hipotensiunea netratată pe termen lung?

Hipotensiunea arterială nu reprezintă o problema cu implicații pe termen lung așa cum este hipertensiunea. De fapt, valorile TA < 120/80 mmHg sunt considerate valori tensionale optime. Există studii recente care arată că menținerea TA la valori optime la vârste tinere se corelează cu un risc mai mic de a dezvoltă evenimente ulterior. Persoanele cu tensiuni mai mici (în general femeile tinere) se adaptează la aceste valori. Și în acest caz funcționează fenomenul de autoreglare. Probleme pot apărea în situații acute care implica pierderi de lichide (vărsături, diaree, transpirații excesive, febra, etc) în care tensiunea arterială poate scădea și mai mult și uneori este necesară perfuzia cu soluții care să ajute la refacerea volemiei. Hipotensiunea ortostatică (scăderea TA la ridicarea în picioare) ar putea să cauzeze amețeli sau pierderea echilibrului. De aceea, persoanele care știu că prezintă așa ceva (în special vârstnicii, diabeticii) trebuie să nu se ridice brusc în picioare pentru a evita accidente nedorite.