Transpirația abundentă ne poate crea multe probleme. Unele persoane transpiră nu doar atunci când organismul este supus la căldură excesivă sau la efort intens, ci și atunci când trec printr-un stres emoțional puternic.

De ce transpirăm?

Secreţia sudorală excesivă poartă denumirea de hiperhidroza. Poate surveni la orice vârstă, indiferent de sex şi se manifestă indiferent de anotimp şi de temperatura mediului înconjurător. Hiperhidroza afectează predominant palmele, tălpile, axilele şi fruntea şi poate apărea ca atare sau se poate manifesta în cadrul unor boli interne precum episoadele de hipoglicemie din cadrul diabetului zaharat, atacurile de panică sau puseele hipertensive.

Care sunt efectele?

În afara inconvenientului reprezentat de mirosul dezagreabil care poate crea probleme de integrare în colectivitate şi de relaţionare interumană, hiperhidroza predispune la apariţia micozelor (ciupercilor) pielii, a negilor, a infecţiilor bacteriene şi a eczemelor.

Cum diminuăm transpiraţia?

Se recomandă menţinerea unei igiene riguroase prin spălare zilnică cu apă şi săpun şi utilizarea deodorantelor şi a antiperspirantelor „soft” (fără alcool) în regiunea axilară. De asemenea se recomandă utilizarea pudrei de talc. Alte măsuri utile sunt evitarea oboselii şi a stresului şi purtarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte lejere, din materiale naturale care asigură o ventilare normală a pielii şi care nu produc iritaţii. Dacă toate aceste metode nu sunt eficiente, medicul dermatolog poate prescrie soluţii speciale care se prepară în farmacie.

Care este tratamentul recomandat?

O alternativă în vogă este terapia prin injectare de toxină botulinică, practic singura metodă cu adevărat eficientă pentru combaterea transpiraţiei excesive ce afectează zone ale corpului limitate ca întindere. Această metodă terapeutică stopează transpiraţia excesivă de la nivelul palmelor sau axilelor pe perioade de la şase luni şi până la un an.