• May 23rd, 2024

Ce este cardiologia intervențională și când ai nevoie de ea

Cardiologia intervențională este o ramură destul de tânără a cardiologiei, care s-a dezvoltat odată cu perfecționarea imagisticii medicale. Prin procedurile de cardiologie intervențională medicii specializați în domeniu pot diagnostica și trata afecțiuni cardiovasculare prin proceduri minim invazive. Astfel, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene bolile cardiovasculare sunt principalul factor medical de mortalitate (conform Institutului Național de Sănătate Publică), accesul liber al populației la procedurile de cardiologie intervențională este o veste binevenită.

Tipuri de proceduri de cardiologie intervențională


Cardiologia intervențională implică o varietate de proceduri minim invazive pentru diagnosticarea și tratarea bolilor cardiovasculare. Iată câteva dintre cele mai comune proceduri de cardiologie intervențională:


Cateterism cardiac

Cateterismul cardiac este un test sau o procedură de cardiologie intervențională folosit pentru anumite probleme ale inimii sau ale vaselor de sânge, cum ar fi arterele înfundate sau bătăile neregulate ale inimii. În procedura de cateterism cardiac se utilizează un cateter care este ghidat printr-un vas de sânge, până la inimă. Cateterismul cardiac oferă detalii importante despre mușchiul inimii, valvele cardiace și vasele de sânge din inimă și poate fi folosit pentru a evalua funcția inimii, a diagnostica boli cardiace sau a efectua anumite proceduri terapeutice. Procedura de cateterism cardiac poate fi folosită atât în scop de diagnostic, cât și în scop terapeutic.

Cateterism cardiac ca metodă de diagnostic

  • Angiografia coronariană: pentru a vizualiza arterele coronare și a identifica blocajele sau îngustările.
  • Măsurarea presiunii intracardiace: pentru a evalua funcția diferitelor camere ale inimii și a valvei.
  • Evaluarea funcției ventriculare: pentru a măsura capacitatea de pompare a ventriculului stâng și drept.
  • Biopsia endomiocardică: prelevarea de mostre de țesut cardiac pentru a diagnostica anumite boli ale mușchiului cardiac.

Cateterism cardiac ca procedură terapeutică

  • Angioplastia cu balon și stent: pentru a deschide arterele coronare îngustate sau blocate.
  • Valvuloplastia: pentru a trata îngustarea valvelor cardiace.
  • Înlocuirea valvei aortice transcateter (TAVI/TAVR): pentru a înlocui o valvă aortică deteriorată.
  • Ablația cateteră: pentru a trata aritmiile cardiace.
  • Închiderea defectelor septale: pentru a corecta defectele în pereții despărțitori ai inimii.
  • Închiderea foramenului oval patent (PFO): pentru a sigila deschiderea anormală între atrii.

Coronarografie

Procedura de coronarografie permite vizualizarea vaselor de sânge din jurul inimii. Specialiștii în cardiologie intervențională care recomandă o procedură de coronarografie se folosesc atât de catetere cardiace în realizarea procedurii, dar și de un aparat special de imagistică, numit angiograf. Procedura de coronarografie presupune aceeași metodă de inserare a unui tub, cu scopul de a evidenția arterele cardiace. Este necesară și injectarea unei substanțe de contrast. 

Procedura de coronarografie este recomandată în situații precum:

  • evaluarea pacienților care acuză dureri în piept, mai ales în urma efortului
  • diagnosticarea anginei pectorale
  • evaluarea post infarct miocardic 
  • în urma unui rezultat anormal sau a unor modificări la EKG
  • când s-a constatat existența unor leziuni coronariene
  • înainte și după efectuarea unei intervenții chirurgicale la nivel de cord.

Stent la inimă

Un stent la inimă este un mic tub metalic sau de plastic care este inserat într-o arteră cu scopul de a o menține deschisă. Inserarea unui stent la inimă este o procedură de cardiologie intervențională care este necesară în cazurile în care arterele coronariene s-au îngustat sau blocat în urma acumulării de plăci de grăsime sau alte depozite. 

Stentul la inimă este introdus în arteră printr-un cateter care este ghidat de medicul specialist spre locul exact unde este un blocaj în arteră. Odată identificat locul, stentul plasat la inimă se deschide și menține artera deschisă, ceea ce permite fluxul corect al sângelui în arteră. Este bine de știut că atunci când medicul specialist în cardiologie intervențională recomandă introducerea unui stent la inimă, procedura poate preveni apariția unui infarct miocardic


Când sunt necesare proceduri de cardiologie intervențională?

Procedurile de cardiologie intervențională sunt realizate prin intermediul unor catetere subțiri (tuburi foarte fine) care sunt introduse în vasele de sânge spre inimă. Astfel, principalul avantaj al procedurilor de cardiologie intervențională este că elimină intervenția chirurgicală asupra pacientului pentru diagnostic. Dacă în urmă cu câteva zeci de ani, pentru un diagnostic corect de boală arterială coronariană era necesară sedarea pacientului și efectuarea unei incizii, prin procedurile de cardiologie intervențioanlă diagnosticul se probează prin inserarea acestor mici tuburi pe calea vaselor de sânge, în special prin artera femurală ?i artera radială. Principalele afecțiuni cardiace care necesită proceduri de cardiologie intervențională sunt:

  • valvulopatii cardiace
  • ateroscleroză
  • boala carotidiană
  • atac de cord
  • fistula arterei coronare
  • boală venoasă cronică
  • anevrism
  • cheaguri de sânge în artere.

Dacă ai simptome de boli cardiovasculare, dacă ai nevoie de o opinie secundară în urma unui diagnostic de cardiologie sau ai nevoie să știi mai bine ce presupune o procedură de cardiologie intervențională, te invităm la o discuție online cu medicul primar cardiolog cu competențe de cardiologie intervențională Maria Cristina Popică. 



Related Post: