• May 17th, 2024

Cancer de col uterin: cauze, simptome și tratament

Cancerul de col uterin este unul din diagnosticurile oncologice din sfera ginecologiei care ar putea fi ușor evitat dacă, la nivelul populației, ar fi mai bine cunoscute metodele de prevenție. Deși medicina a ajuns într-un punct în care afecțiuni grave, printre care și cancerul de col uterin, pot fi stopate în evoluție la un stadiu incipient sau prevenite prin screening atent, în România, la nivelul anului 2022, exista încă cea mai mare rată de incidență și mortalitate cauzate de cancerul de col din cadrul Uniunii Europene, conform datelor ECIS. 

Ce este cancerul de col uterin?

Cancerul de col uterin sau cervical este o formă de cancer care afectează colul uterin al femeii, mai exact, partea inferioară a uterului. Ca orice altă formă de cancer, cancerul uterin se dezvoltă din leziuni precanceroase (care pot fi depistate și stopate în evoluție în cadrul unui consult periodic ginecologic), cauzate la rândul lor de o creștere anormală în număr a celulelor de la nivelul colului. 

Deși nu toate femeile care dezvoltă leziuni precanceroase ajung la un diagnostic de cancer de col uterin, este indicat ca, în urma controlului ginecologic care atestă leziunile, să fie respectat tratamentul și parcursul de observație recomandate de medicul ginecolog. Prevenția prin tratarea leziunilor și prin screening periodic este cea mai bună formă de a te asigura că nu vei dezvolta cancer de col uterin. 

Leziunile precanceroase care pot fi depistate sunt de mai multe tipuri și forme, printre care cele mai frecvente sunt: neoplazia intraepitelială cervicală, leziunea scuamoasă intraepitelială sau displazia cervicală (cunoscută și sub denumirea de “rană pe col”). 

Care sunt cauzele cancerului de col uterin?

Cancerul de col uterin este asociat în mod direct cu infectarea cu virusul HPV (Human Papilloma Virus) contractat în urma unui contact sexul neprotejat. În acest caz, partenerul sexual este un purtător al virusului. În cazul bărbaților, virusul HPV nu provoacă simptome, motiv pentru care, dacă nu există și în cazul lor consultații periodice medicale și au un istoric de raporturi sexuale neprotejate, cel mai probabil, nu sunt conștienți că sunt purtători ai virusului și că își pun partenera în pericol. 

Virusul HPV are mai multe tulpini, printre care, cele mai periculoase și implicate direct în dezvoltarea cancerului de col uterin sunt tipurile 16 și 18, implicate în peste 70% din diagnosticurile de cancer de col uterin. Infecțiile cu HPV sunt cele care provoacă modificarea celulelor de la nivelul colului. 

Cancer de col uterin: simptome

În stadii incipiente, cancerul de col uterin poate să nu prezinte simptome. Cu atât mai mult este important ca screening-ul anual, consultația anuală de rutină la medicul ginecolog să nu fie trecută cu vederea. Totuși, atunci când apar, simptomele de cancer de col uterin se pot manifesta prin:

  • sângerări vaginale anormale între menstruații;
  • sângerări vaginale după actul sexual;
  • sângerări vaginale după efort fizic;
  • menstruații mai abundente și care durează mai mult;
  • episoade de sângerări vaginale după debutul menopauzei;
  • secreții sau descărcări vaginale dense, cu miros neplăcut, cu aspect apos, purulent și care pot conține sânge;
  • durere în timpul actului sexual;
  • pierdere subită în greutate;
  • oboseală persistenă sau slăbiciune.

Dacă observi apariția unuia sau mai multor simptome sau dacă unul dintre ele este repetitiv, recomandăm programarea unei consultații ginecologe online cu medicul nostru primar Dr. Claudia Ordeanu. Chiar dacă aceste simptome nu înseamnă în fiecare caz semnalarea unui diagnostic de cancer de col uterin, ci, poate, instalarea unui infecții sau dereglarea hormonală, medicul ginecolog este singurul abilitat să facă diferența în beneficiul tău. 

Diagnostic și tratament pentru cancerul cervical

Atât prevenția cât și diagnosticul de cancer de col uterin (dar și de leziuni precanceroase) au la bază același test: testul Babeș-Papanicolau. Acesta presupune recoltarea unei probe de celule de pe suprafața cervixului și examinarea lor citologică. Prin acest proces pot fi identificate acele celule anormale, care, ulterior pot să determine apariția cancerului de col uterin. În cazul screening-ului, dacă rezultatul testului este negativ, deci nu indică prezența unor anomalii la nivel celular, nu mai e nimic în plus de făcut decât să te feliciți pentru deciziile corecte care își protejează sănătatea. Însă, în cazul unui rezultat pozitiv, medicul poate recomanda efectuarea unor alte analize precum colposcopie, conizație sau biopsie,  pentru a identifica mai precis tipul de anomalie celulară, locația exactă sau stadiul de cancer de col uterin.

În cazul unui diagnostic clar de cancer de col uterin, opțiunile de tratament diferă la fiecare caz în parte, în funcție de stadiul cancerului, mărimea tumorii, vârsta pacientei sau starea sa generală de sănătate. În general, putem vorbi de tratamentul cancerului de col uterin folosind următoarele metode:

  • intervenție chirurgicală;
  • radioterapie;
  • chimioterapie;
  • terapie țintită.

Alege să nu fii o statistică. Alege să fii în controlul sănătății tale. Alege să știi ce se întâmplă în corpul tău. Dacă ai întrebări sau nedumeriri despre factorii de risc ai cancerului de col uterin, despre cauzele sau simptomele lui sau ai nevoie să vorbești cu un medic ginecolog despre ce ți se întâmplă, te invităm la o consultație online de ginecologie cu medicul Claudia Ordeanu.


Related Post: