Arsurile sunt mai întotdeauna rezultatul unor accidentări involuntare. Indiferent de cauze, arsurile trebuie îngrijite corespunzător, altfel ele se pot suprainfecta sau pot afecta alte organe. Medicul specialist în chirurgie plastică Roxana Lungoci, de la Digital Clinics, are câteva informații și sfaturi utile în acest sens de care ar fi bine să ținem cont ori de câte ori avem astfel de probleme medicale.
Dacă vă confruntați cu arsuri solare sau aveți întrebări legate de modificări ale formei unor alunițe nu ezitați să solicitați o programare pentru o consultație online spre a primi îndrumare și ajutor de specialitate.
Expunerea prelungită la soare cauzează arsuri de gradul 1 sau, mai rar, arsuri de gradul II. ”Deși arsurile solare se înscriu, în general, în gradul I, am avut și pacient cu arsură solară de gradul II extinsă pe 90% din suprafața corpului. Pare de necrezut, dar persoana a uitat că este pe plajă și a stat în soare toată ziua. A fost nevoie să o internăm, deși, în mod normal, arsurile solare nu necesită internare în spital!”, povestește medicul specialist în chirurgie plastică Roxana Lungoci.
Simptomele arsurilor solare depind de severitatea lor. Arsurile solare se manifestă, în general, prin înroșirea pielii, durere sau sensibilitate, formarea unor vezicule, oboseală, febră, dureri de cap, greață.
Arsurile solare care se întind, în general, într-un procent de 30% din suprafața totală a pielii nu necesită apelarea la medic. Este suficient dacă aplicăm Oximed sau Bepanten. Arsurile solare de peste 60%, însă, au recomandare de internare de trei zile. Ce înseamnă peste 60%? Dr. Roxana Lungoci ne explică: ”Înseamnă pielea de pe torace anterior afectaă în proporție de 18%, posterior 18%, coapse anterioare și posterioare 18%. Dacă zonele sunt roșii și ustură, pacientul poate să facă febră și să se deshidrateze.”
Consultă un medic în cazul în care ai simptome de febră, amețeală, frisoane sau vărsături, iar ele durează mai mult de câteva ore.
Cele mai multe arsuri ar putea fi evitate fiindcă ele sunt, în general, de gradul I, adică arsuri solare. În privința lor piața este saturată de creme cu factor de protecție solară care să protejeze de arsurile provocate de expunerea la soare și totodată de neșansa de a face mai târziu un cancer de piele din cauza expunerii la radiațiile ultraviolete.
• Nu stăm la plajă între orele 11.00-15.00. În acest interval orar radiațiile solare sunt extrem de nocive, reprezintă echivalentul a câtorva radiografii, indiferent dacă ne dăm cu cremă sau nu.
• Folosim creme cu factor de protecție 30-40-50, dar evităm sub orice formă cremele care au factor de protecție mai mic de 30, fiindcă sunt inutile din perspectiva protecției.
• Persoanele care știu că au o piele mai sensibilă, au alunițe multe, sau au avut cazuri de cancer de piele în familie trebuie neapărat să utilizeze creme solare cu factor de protecție 50.
• Aplicăm cremele pe tot corpul, apoi stăm 7-10 minute să intre în piele, abia după aceea intrăm în apă. ”Altfel, degeaba ne-am dat cu respectiva cremă, dacă nu-i dăm timp să acționeze”, avertizează medicul Roxana Lungoci. Apa spală crema aplicată proaspăt.
• Remediile sub formă de ulei nu filtrează radiațiile solare și nu protejează pielea de ele, ci doar ajută să ne brozăm frumos.
• Faptul că stăm mai mult în apă decât la plajă nu protejează pielea de radiațiile ultraviolete, apa are în acest caz rol de lupă și intensifică radiațiile solare.
• Statul pe plajă sub umbrelă sau baldachin nu este o modalitate de a ne proteja de radiațiile solare. ”După ora 12.00, în mod normal, plajele ar trebui să fie pustii”, spune medicul Lungoci. ”Din păcate, nu se întâmplă asta. Apoi oamenii se întreabă de ce, după vârsta de 30-40 de ani, le apar tot felul de alunițe și chiar cancer de piele, deși spun că nu mai stau așa de mult la soare, pe plajă. Ei bine, de la acest stat la soare pe timp nedefinit când erau tineri li se trage!”, explică medicul Roxana Lungoci.
În cazul în care ați suferit arsuri solare și doriți îndrumare și ajutor din partea unui medic specialist în dermatologie vă puteți programa o consultație online fără a mai fi necesară deplasarea la un cabinet medical.